BLESTEMUL CASTELANULUI UGRON
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de esuceveanu in 2012-12-31 12:49
Circulând pe DC 113, dinspre Luduş către Sarmaş, la câţiva kilometri înainte de a intra în satul Zău de Câmpie, judeţul Mureş, se poate zări la dreapta, printre copacii aflaţi în un vârful unui deal, turnul unui castel rural. Este castelul fostului baron Istvan Ugron, astăzi se pare al nimănui. Este ruinat de nepăsare dar nu chiar o ruină, adică mai poate fi restaurant şi valorificat. Dar se pare că asta a fost soarta sa, să fie construit, dintr-un capriciu, dar fără să aibă niciodată o utilitate efectivă, ci doar să dovedească inutilitatea multor ambiţii omeneşti, provenite din mândrie, exploatare a semenilor şi visuri deşarte.
Apropierea de Castel te face să visezi la vremuri demult apuse. Ajuns în sat, doar gropile drumului de acces spre Castel, te trezesc la realitate. Totuşi o dată ajuns la poarta Castelului constaţi că totuşi a meritat din plin efortul.
Baronul Ugron Istvan era un bogat proprietar funciar din Transilvania (şi se pare că nu numai), dar și diplomat de anvergură, o vreme ministru de Externe al Imperiului Austro-Ungar, după care ambassador în capitala Rusiei la Sankt Petersburg, unde a cunoscut fiind apoi copleşit de dorinţa de a cuceri inima uneia dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea Romanov al Rusiei, familie imperială urmărită de un groaznic blestem cum se va remarca după câţiva ani.
Castelul de la Zau de Câmpie căruia apoi i s-a zis şi “Castelul-calendar”, fusese construit în mijlocul pădurii Bârsana, la comanda baronului maghiar Ugron, între anii 1909 şi 1911, după proiectul lui Lajos Pákey, cu respectarea unuia dintre stilurile architectonice specifice vechilor castele medievale franceze, dar în acelaşi timp şi original, căci ambiţia acestuia era ca reşedința să devină un palat de vară cu totul şi cu totul deosebit care… credea el o să placă iubitei sale din Familia imperială a răsăritului slav. Pentru acest scop, timp de doi-trei ani, o echipă de constructori aduşi din Italia, alături de săteni care au fost obligaţi să muncească acolo gratuit, cu uneltele şi cu animalele lor, au ridicat şi edificat imobilul.
Ansamblul castelului Ugron de astăzi, mai cuprinde încă parcul dendrologic, o umbră a fostei grădini nobiliare. Rezervaţia naturală de bujori de stepă, întinsă pe 3,1 hectare, datează din anul 1932.
Imobilul a fost construit după principiul unui calendar astfel are 365 de ferestre, patru turnuri care reprezentă cele patru anotimpuri, 52 de camere corespunzător celor 52 de săptămâni ale anului, şapte terase conform zilelor unei săptămâni şi 12 holuri, după câte luni alcătuiesc într-un an. Desigur este vorba de castelul lui Ugron din satul Zau de Câmpie, construit sub imboldul unei poveşti de iubire, conform datelor şi cifrelor conţinute de calendar.
Se pare însă, că zidirea castelului nu s-a realizat sub cele mai bune auspicii, căci soarta a vrut altceva, el a purtat numai ghinioane baronului proprietar Istvan Ugron şi astfel castelul său din Transilvania a avut un altă destinaţie decât cea dorită de ctitor, el servind în cele din urmă în cu totul alte scopuri, găzduind în final casă de copii orfani sau abandonaţi, iar de câţiva ani se pare că autorităţilor care-l au în administrare, nu le mai pasă de soarta acestei clădiri aflată acum în curs de ruinare.
Potrivit Legendei, baronul Ugron a construit Castelul cu intenţia clară de a-l oferi în dar fiicei ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei, de care se spune era îndrăgostit nebuneşte. Baronul a tot încercat (fără success însă) să o convingă să se căsătorească cu el, însă deşi acesta “acceptase” să-i îndeplinească unele dorinţe, aceasta din urmă şi cea mai importantă s-a dovedit imposibilă.
Blestemul Romanovilor a migrat si în Transivania? Refuzul tinerei prinţese, membră a familiei imperiale a Rusiei, de a locui acest castel, se pare că a fost dictat de propriul ei destin, acesta strâns legat de cel de al familiei sale, destin ce se pare că s-a transmis în continuare ca un blestem şi asupra acelor persoane şi obiecte cu care frumoasa prinţesă a Rusiei a intrat în legătură, precum: baronul Istvan Ugron, Castelul Calendar şi chiar locatarii acestuia.
Povestea de dragoste a celor doi nu a fost uitată până în zilele noastre, dar transmisă prin viu grai, până astăzi au ajuns mai multe variante. Unii sătenii povestesc că şi fata era îndrăgostită de baron, doar că el nu s-a ridicat la înălţimea pretenţilor prinţesei, care i-ar fi cerut baronului Ugron, să… paveze aleea Gară – Castel şi astăzi cu greu circulabilă, cu… monede din aur.
Îndrăgostitul baron ar fi solicitat constructorilor să satisfacă hatârul iubitei sale, doar că pe la jumătatea drumului… împăratul de la Viena a oprit lucrările pretinzând ca monedele să fie puse pe cant, ca nimeni să nu păşească pe chipul ori coroana împăratului, căci aceasta ar reprezenta o lipsă de respect şi loialitate faţă de acesta. Ugron ar fi încercat… doar că cu toată marea sa avere, acum nu i-ar fi ajuns monedele pentru întreg traseul.
Presupuse efecte colaterale ale blestemului legat de familia Romanovilor
Văzându-se astfel neputincios şi incapabil să îi îndeplinească capriciile femeii iubite în ciuda averii sale imense (aproape 400 de iugăre plus 1.500 de stânjeni de teren agricol), acestea fiind doar proprietăţile deţinute în zonă, baronul a încetat o vreme să îi mai facă curte mofturoasei prinţese, mai ales că condiţia fixată de împăratul austriac nu putea fi îndeplinită.
- Acesta ar putea fi primul efect al blestemul care o urmărise pe prinţesa rusoaică.
Sătenii din Zau de Câmpie cred deci că deşi era dragoste mare între cei doi, baronul era prea sărac pentru a se înălţa la pretenţiile capricioasei odrasle imperiale. Apoi… revoluţia din Rusia anilor 1917 - 1918 a ucis întreaga familie a ţarului, deci inclusiv pe adorata prinţesă.
- Suferinţa baronului a fost atât de mare, încât acesta cu inima frântă din amor a rămas celibatar pentru tot restul vieţii. şi putem considera o continuare a blestemelor ce o vizau iniţial pe nefericita prinţesă şi familia sa.
Cum timpul a rezolvat amoroasa problema a lui Ugron, într-o manieră cunoscută, adică zdrobindu-i acestuia sufletul, situaţia l-a determinat pe baron să se retragă total din viata publică. Ajunsese să vină tot mai rar şi doar vara la Castelul Calendar, destinat din start iubitei sale, probabil pentru că-i amintea de ea şi de soarta ei şi atunci îngrijea de grădina şi arborii acesteia, unde copleşit de melancolie îşi plângea dragostea neâmpărtăşită.
- Mai târziu, prin 1935, în castelul său de la Zău de Câmpie, s-a instalat un nepot al baronului Ugron împreună cu soţia sa. Aici au trăit fericiţi doar câţiva ani, ca apoi după decesul neaşteptat al soţiei sale, tânărul moştenitor a plecat din castel urmărit de ghinion ce părea săi fi adus locuirea aici. Se poate că motivul să fi fost tot un efect al vechiului blestem transmis acum şi asupra Castelului şi al locatarilor/ /proprietarilor săi.
- În anul 1945, la 28 de ani de la moartea alesei lui, nu departe de Zău de Câmpie, Istvan Ugron murea şi el singur, fără copii, ducând pe lumea de dincolo suferinţa, durerea neâmplinirii şi probabil dorul de reântălnire şi această suferinţă prelungă poate fi considerată un efect al vechiului blesteme.
Nu este exclus ca imobilul nobiliar, la care au fost siliţi locuitorii satului să muncească gratis, să-şi fi atras supliment la “porţia “ de blesteme.
Nedorit de către adevăţii moştenitori După decesul proprietarului şi după instalarea regimului communist al României de după Cel de al doilea război mondial, moştenitorii acestuia au donat acest edificiu, Statului Român. Au preferat astfel să se descotorosească de el. Statul Român ar fi dorit transformarea lui în sanatoriu T.B.C., dar lipsa surselor financiare (de fapt totuşi a interesului), a făcut ca sanatoriul să rămână permanent doar la stadiul de proiect.
În timpul comunismului din România după preluare mobilierul Castelului a fost mutat la Turda. Nici până astăzi, autorităţile locale de la Zău de Câmpie nu l-a mai readus la Castel.
Spre cinstea lor, locuitorii din Zău de Câmpie nu au jefuit şi nu au devastat castelul, conform… prostului “obicei al pământului”. În aceste condiţii, la Castel s-au instalat birouri ale autorităţilor locale.
Prin 1958, Castelul a găzduit câţiva ani o şcoală profesională agricolă şi spaţii de învăţământ pentru şcoala generală. Castelul a mai fost depozit de cereale. Cinci ani mai târziu, această şcoală fiind desfiinţată, în incinta clădirii s-a instalat un orfelinat pentru copii nedoriţi. În zilele noastre aici un centru de plasamament aflat în subordinea Consiliului Jueţean Mureş, care adăposteşte vreo 70 de fete orfane.
Din vremea preluării lui şi până de curând, castelul fusese totuși relativ bine întreținut, dar după încercarea de revendicare a acestuia de Maria Ioana Ugron, urmaşa baronului Ugron, după 2006, lucrurile s-au schimbat în rău. Urmaşii lui Istvan Ugron revendică 238,62 hectare de teren şi 16 case, inclusive alte foste proprietăţi imobile în Zău de Câmpie dar… şi Castelul. Pădurea din împrejurimi este acum retrocedată. Cum spuneam deoarece de la acea dată nu s-a mai făcut nici o lucrarea de întreţinere la Castel, astfel starea lui se agravează pe zi ce trece. Zidurile exterioare ale castelului se prezintă astăzi jalnic, iar balcoane se pot prăbuşi in orice moment.

Din acest motiv, cei care doresc revendicarea castelului (se pare că donat de proprietar Statului Român, din motive de el ştiute), ar trebui să ţină seama de riscurile la care se expun, solicitând un imobil, despre care se poate presupune că poartă germenii şi povara unui vechi blestem, imobil care nu a fost până acum de real folos nimănui niciodată şi mai ales pe care nici nu l-au construit cu proprii lor bani.

Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile


    Termeni si Conditii de Utilizare