CUM A DISPARUT TEZAURUL ROMANESC LA RUSI
     media: 5.00 din 1 vot

postat de esuceveanu in 2012-09-29 13:31
După ce în august 1916, regele Carol I a murit, Regatul României a luat decizia intrării în primul război mondial alături de Antanta. Armata română care era însă slab înarmată şi instruită se bazase, mai curând pe tratatele încheiate cu marile puterim decât pe propriile forţe. Cu toate că începutul a fost favorabil României, prin pătrunderea trupelor române în Transilvania, în scurt vreme, trupele germane, austro-ungare şi bulgare au preluat iniţiativa ocupând, până la sfârşitul anului, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia, astfel guvernul şi Casa regală a României fiind nevoite să părăsească Bucureştiul şi să mute capitala Ţării în Moldova, la Iaşi.
În luna noiembrie, s-a stabilit şi mutarea sediului Bancii Naţionale a României, inclusiv a Tezaurului, deasemeni la Iaşi. Datorită faptului ca trupele austro-ungare îşi continuau înaintarea pe teritoriul de vest a României, la 12 decembrie 1916, Consiliul de Ministri a hatârăt transferul tezaurului Ţării în Rusia vecină, pentru păstrarea sa în siguranţă, pâna la terminarea războiului.
Tezaurul României, ce urma a fi păstrat la Moscova era alcătuit din: vechi acte şi alte documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărţi rare, bijuterii regale, odoare mănăstireşti din Moldova si Muntenia (între care şi osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir), arhive, depozite, colecţii ale multor instituţii publice şi particulare, acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, dar şi peste 90 tone de aur (în cea mai mare parte monede şi doar o zecime lingouri), în cea mai mare parte proprietate a Bancii Naţionale a României, dar nu numai. Toate acestea au fost încărcate într-un tren cu 24 de vagoane care a dus tezaurul în subteranele Kremlinului, alături de o parte a tezaurului Rusiei. Valoarea declarată a bunurilor româneşti din acel tren era de 1.594.836.721,09 lei (la valoarea leului de atunci) din care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 de lei, iar restul, adică 1.593.762.197,52 lei, erau obligaţiuni, titluri de credit, tablouri, carţi rare şi o colecţia însă cuprindea 39.320 de piese, dintre care 35.000 monede şi medalii etc.
Fusese cea mai proastă opţiune, având în vedere viitorul probabil al Imperiului Ţarist, fapt confirmat în curând, căci în chiar anul următor (1917), în Rusia izbucnise revoluţia bolsevică, comuniştii preluaseră controlul fostului stat imperial, iar Rusia s-a retras din razboi, după care confiscase o dată cu tezaurul Rusiei şi tezaurul României. La puţin timp, partidul bolşevicilor începuse să cheltuiască din Tezaurul românesc de la Kremlin.
Conform protocolului încheiat intre Victor Antonescu, reprezentantul B.N.R. (Banca Naţionala Român) pe de o parte şi generalul rus Miloradovici, comandantul Frontului de Sud-Vest şi al Fortareţei Kremlin în decembrie 1916, tezaurul românesc depus spre pastrare la Moscova in decembrie 1916 şi în august 1917 urma sa fie păzit si supravegheat permanent (şi chiar a fost pazit) de către reprezentanţii autoritaţilor române precum şi de o gardă militară românească. Militarii ruşi doar au sprijinit şi ajutat gardă militară românească de la tezaur. Capitanovici şi Henegariu, reprezentanti ai B.N.R. şi spioni ai regelui Ferdinand al României, declaraseră ca ei vor lua aurul şi-l vor returna poporului român.
Conform documentelor însă, tezaurul românesc dus la Moscova in 1916 şi în 1917 nu apartine poporului român ci este proprietate privata a Familiei Regale din Romania acelei vremi şi a oligarhiei româneşti. O parte a acestuia este proprietate a Comunitaţii Evreiesti, BNR luand şi ducand in Rusia şi tezaurul Comunitatii Evreesti depus la Marmorosh Bank, cea mai puternica banca din România anilor 1916. Protocolul nu a fost iscalit la nivel de guvern nici de Rusia, nici de România, iar Victor Antonescu l-a iscălit el cu de la sine putere in numele regelui României.
În ianuarie 1918 Kremlinul era ocupat pur şi simplu de garnizoana românească, in subsolurile lui foiau peste o sută de agenţi ai serviciilor secrete românesti şi în jurul Moscovei se gaseau cateva mii de militari români. Funcţionarii B.N.R. şi gardă militara românească de la Kremlin, precum şi agenţii secreti ai serviciilor româneşti de spionaj, pentru paza Tezaurului.
Conform unui document (Nr. 116 din 16 ianuarie 1918), aflat la Arhivele Naţionale din Bucuresti, Lenin dispune: “Stimate tovarase, Consiliul Comisarilor Poporului a hotarât alocarea sumei de 5.000.000 de ruble Colegiului suprem Ruso-Român pentru problemele României si Basarabiei, cu amortizarea acestor sume din fondul românesc arestat la Moscova”.
Se ştie că Lenin a declarat că Tezaurul se va întoarce în mâinile poporului român când acesta va fi condus de un guvern democratic. Nu s-a întâmplat aşa nici în timpul regimului socialist, când, chipurile, la putere se afla proletariatul, nici după căderea comunismului. Nu s-au întors, spre a fi drepţi, în 1956, decât tezaurul de la Pietroasa - Cloşca cu puii de aur - câteva piese din tezaurele mânăstireşti, 1.350 de picturi şi desene, între care 120 semnate de Nicolae Grigorescu.
În 1921, guvernul de la Washington îl anunta pe cel de la Bucureşti ca pe piata aurului din Statele Unite au aparut piese cu marca tezaurului românesc depozitat la Kremlin. Adica sovieticii îşi faceau liniştiti cumparaturile din SUA, ca bani aveau de la români. Începe scandalul international, iar ruşii ne făcuseră propunerea sa cedam tezaurul “arestat” la Moscova, în schimbul recunoaşterii alipirii Basarabiei la România. Bucureştiul a refuzat propunerea şi solicită cu insistenţă tezaurul.
În cele din urmă în anul 1935, Uniunea Sovietica ne va restitui, din tot ce aveam la ei, doar arhivele şi osemintele lui Dimitrie Cantemir.
Revenim în 1956, când U.R.S.S. ne restituie “Cloşca cu puii de aur”, un numar de piese din tezaurele bisericilor şi 1.350 de picturi şi gravuri Cantitatea de aur restituita în acel moment cântarea 33 de kilograme, 690 kg de argint şi un număr de briliante.
În anul 1965, preşedintele Ceuşescu a fost la Moscova, la Brejnev, preşedintele de atunci al URSS, şi i-a cerut restituirea diferenţei de tezaur din 1917. Brejnev s-ar fi iritat şi spune ca acel tezaur a care a fost plimbat atunci prin toata Rusia s-ar fi pierdut în parte pe drum, menţionând: “O parte din aur a fost jefuit de armatele ţariste, care probabil l-au dat ţărilor străine”. Liderul sovietic a cerut insistent renuntarea la acest litigiu, amenintând ca, daca ar dezgroapa el morţii, ar scoate România cu mari datorii fata de URSS.
În 1995, statul român reia cererea de retrocedare a tezaurului “arestat” în 1917. Ulterior, se formeaza o comisie româno-rusa de istorici care sa studiaze chestiunea, adica valoarea datoriei Rusiei faţa de România. Oficial trebuie sa recuperam 93,4 tone de aur, în valoare actuala de 3,2 miliarde euro din tezaurul trimis la Moscova în 1917.
În ciuda zvonurilor că tezaurul ar fi fost epuizat de către Rusia, în parte sau integral, reprezentanţii B.N.R. afirmă că el s-ar afla integral la Moscova.
În 1934 a apărut prima lucrare de referinţă - Gr. Romaşcanu, "Tezaurul român de la Moscova". În vremea comunismului, subiectul tezaurului de la Moscova a fost tabu. Desigur a încetat să mai fie şi după 1990. În 1993, istorcii Viorica Moisuc, Ion Calafeteanu şi Constantin Botoran au publicat un volum de documente intitulat "Tezaurul României la Moscova", iar în 1994 a apărut ediţia a doua a cărţii lui Gr. Romaşcanu.
Desigur aceasta este doar o variantă (oarecum) oficială, dar nu unica.
Alta varianta În 2 martie 1918 (stil nou), Ardeleanu, Henegariu şi Capitanovici înainteaza un raport catre Fritsche, Comisarul Sovietic al Afacerilor Externe cerând aprobare de viza pentru cei 20 sau 30 de jandarmi români, înştiintandu-l ca acestia trebuiau sa se intoarca urgent în România pentru ca nu mai era nevoie de ei la Kremlin. Întreaga pază militară romaneasca a tezaurului (toţi cei 20-30 de jandarmi români) este aşadar convocata la Ardeleanu si Capitanovici şi eliberata din post nu de ruşi ci de catre români. Militarii romani care alcatuiau garda de la tezaur se intorc la Bucureşti, fara ca revenirea lor în tara (Atenţie !) sa produca vreo mirare şi fară ca nimeni sa se alerteze asupra faptului ca la Moscova tezaurul rămăsese fara oameni calificaţi sa-l pazească ! Singura explicaţie care se poate da acestui comportamanet absolut bizar al autoritatilor române este ca la ora la care paza militara româneasca a tezaurului parasea Kremlinul, tezaurul românesc nu mai era la Kremlin ci fusese furat de chiar autoritaţile române de sub nasul ruşilor şi depus probabil în bancile engleze. Faptul ca Henegariu, Capitanovici si ceilalti români vor ramane în continuare langa tipografia BNR în Kremlin si vor face politica comunista tiparind un fals ziar leninist este aceea ca ei ramasesera pe loc pentru a acoperi cât mai mult cu putinta furtul tezaurului.
În realitate tezaurul fusese furat demult de chiar românii detasati cu paza lui la Kremlin. Toate concluziile duc în aceasta directie. Depunerea cheilor de la încaperea tezaurului la consulatul României nu înseamna ca nu se facusera intre timp chei false. Gasirea unei modalitati de a scoate intr-o noapte din fortareata Kremlinului, pe fondul haosului care era la Moscova, cu ajutorul a catorva sute de militari romani îmbracaţi in uniforme ruseşti a catorva mii de lazi cu aur care puteau trece oricand drept lazi de munitie în acele vremuri tulburi, era floare la ureche. Aurul a fost sustras probabil intr-o noapte geroasa de ianuarie sau februarie a anului 1918, încarcat pe un slep sau vapor ancorat sub zidul Kremlinului şi dus la adapostul beznei într-o direcţie necunoscuta, pe apele râului Moscova. Interesant este ca lucrul acesta nu era ceva peste puterile omeneşti. Sa nu uitam ca in apropierea Moscovei cuprinsa de haos se aflau trupele albilor, alaturi de care se aflau armatele engleza, canadiana şi americana, plus cele cateva mii de militari romani „foşti prizonieri la ruşi". Odata intrat in perimetrul acestor trupe romaneşti şi occidentalo-americane, aurul românesc era în siguranţa.
Henegariu, Guiu, Boierescu, Capitanovici şi întregul grup roman continua sa activeze la Kremlin ca simpatizanti ai lui Lenin şi ai bolşevismului. Gazeta lor Foaia tăranului, este plina de invective la adresa „burghezo-moşierimii române care suge sângele poporului român" şi cer românilor sa se răscoale şi sa-l alunge pe regele Ferdinand de pe tronul Romaniei. Iata de exemplu ce scriau „bolşevicii" Guiu şi Henegariu in Foaia tăranului in 14 aprilie 1918, ziar editat la Kremlin în tipografia ...Regatului României: „Aici in Rusia, unde ne aflam acum, se pune fundamentul pacii intre cei nedreptatiti de veacuri, dar se pune totodata si fundamentul unei lupte crincene si necruţătoare impotriva acelora cari de patru ani de zile, pentru binele lor si al mosiilor lor, minau pe oameni, ca ciurdele de vite, în focul nimicitor impotriva acelora cari pe spatele bietului popor istovit de puteri si-au adunat comori si ridicat palate. Întiia oara proletarii Europei mijlocii fac din piepturile lor zid nestrabatut nu impotriva muncitorilor si taranilor altor tari, ci impotriva adevaratului jug: adevaratei robii, a capitalului, care afara de câstig nu cunoaste nici mila, nici dureri. Salutam neobositul razboi cu bogatasii. Proletari din lumea intreaga, uniti-va pentru lupta sfinta a celor dezmosteniţi, uniţi-va pentru „pacea colibelor si razboiul in contra curţilor domnesti". Tărani şi muncitori, luaţi puterea in mâinile voastre puternice, fiţi singuri stăpâni!" (Foaia Taranului, Kremlin, 14 aprilie 1918)
Cu toate acestea, „bolşevicii" Guiu şi Henegariu îşi petrec concediul din vara lui 1918 in Romania, unde nu numai că sunt foarte bine primiti de către autoritătile romane (poate chiar de regele Ferdinand!), dar primesc şi niste sume substantiale pentru a se reântoarce în Rusia la Kremlin ca „sa pazeasca" în continuare tezaurul. Mai mult chiar, „bolşevicul convins" Guiu, cel care tuna si fulgera contra burghezo-moşierimii romanesti şi împotriva regelui Ferdinand, revine în Rusia cu un paşaport pe alt nume: Iuliu Grigorescu, fapt care demonstrează el era spion roman. Mai tarziu, atat Guiu cat şi Pescariu şi alţi români de la Kremlin vor fi avansati în grad de autoritatile romane. Asta înseamna ca fusesera agenti ai serviciilor secrete româneşti şi avansasera ca ofiţeri, în ciuda faptului ca unele rapoarte ale Sigurantei îi infierau ca fiind „unii dintre cei mai înrâiţi bolşevici". Dupa anul 1921 însa, atât Guiu cât şi Pescariu şi ceilalti vor dispare subit de pe scena publică, iar cariera lor de „revoluţionari" se încheie brusc. Tot aşa de brusc dispare de pe scena istoriei şi garda româneasca a tezaurului precum şi toti românii de la Kremlin.
Sustragerea tezaurului românesc depus la Kremlin ar putea fi probabil cel mai mare furt de aur din istoria lumii şi cea mai mare operaţiune de manipulare a unui popor.
Capital Consulting LTD a incercat în anii 2005-2006 sa aduca în România ce a mai ramas nereturnat din tezaurul românesc dus in Rusia in 1916 si 1917 şi să lamureasca pentru totdeauna problema tezaurului românesc, însa încercarea sa s-a lovit de refuzul autoritatilor romane, care au respins demersurile Rusiei.
Dintr-o dată, guvernul roman a început sa ignore complet ofertele Moscovei, refuzând să raspundă la solicitarea acesteia sub pretextul ca tezaurul trebuia sa fie discutat ca problema oficială de stat şi nu ca problema particulară. Motivele reale însă pentru care Băsescu şi autoritatile române au ales să procedeze în acest fel sunt numeroase şi dureroase, dar cateva dintre ele primează. Primul ar fi acela ca în problema tezaurului a intervenit ceva extrem de neprevazut şi extrem de riscant pentru Bucureşti. Mai mult ca sigur spionajul românesc (şi poate chiar cel american) au avertizat Guvernul de la Bucureşti ca ruşii detineau documente inedite extrem de nefavorabile României în problema tezaurului, iar acceptarea acestuia de către România implica riscuri extrem de mari pentru noi.
Tezaurul trimis la ei in 1917 nu era proprietatea statului român ci reprezenta averile familiei Hohenzollern şi ale camarilei regale de la Bucureşti strâns unită in jurul Coroanei regale, plus economiile Comunitătii Evreieşti. Odata returnat, tezaurul va intra imediat, în mare parte, în posesia actualei Case regale şi în buzunarele adânci ale Hohenzollernilor, o mică parte urmând a fi restituit Comunitatii Evreeşti careia îi aparţine de drept.
În cazul tezaurului dus la Moscova în 1916 şi disparut fara urmă, există şanse de peste 80 la suta ca Rusia să dispună de suficiente date şi documente care sa confirme ca aurul a fost furat de comandourile secrete româneşti în 1918 sau in 1919 şi depus la bancile din strainatate. Unul dintre cele mai clare semnale în acest sens este faptul că Puterea de la Bucureşti a renunţat brusc la orice revendicare a tezaurului, Băsescu declarând că tezaurul este o problemă care ţine de istorie, care trebuie rezolvată de istorici şi nu mai are prea multa importanta partea ei materială.
Problemele României vor începe însă cu adevărat de abia dupa returnarea tezaurului. Atunci ruşii vor scoate la lumina documentele care atesta furtul aurului de către români şi le vor face publice.
Asa ca ar fi mult mai bine pentru România daca Rusia ar face publice documentele furtului tezaurului de la Moscova de catre români. Chiar daca va urma un proces internaţional rasunător din care România va ieşi cu pierderi ireparabile pe linie de imagine.
Nu ar fi fost nimic mai simplu pentru conducătorii de la Kremlin ca să ordone returnarea tezaurului către Bucureşti şi sa încheie ţigania care dura de peste 50 de ani. Ceva i-a facut însa pe ruşi sa se razgândească. Ceva ce depaşeste orice putere de imaginaţie !
Ceva ce noi doar bănuim astăzi şi îl luam deocamdata ca simpla ipoteza de lucru privitoare la soarta tezaurului românesc de la Moscova! Ruşii au descoperit ca tezaurul românesc fusese furat de la Kremlin de români !
Astfel ca s-a hotărât in 2003 redeschiderea proiectului, dar, de aceasta data, a fost mandatata o firmă germană, Capital Consulting Ltd. din Stuttgart, pe considerentul ca atât ruşii, cat şi românii au relaţii foarte bune cu germanii. Directorul firmei germane, Claus Rayhle, coordona la Stuttgart reprezentanta Institutului de Relaţii Externe de la Moscova, care avea în lucru acest proiect.
Probabil că în spatele refuzului românesc, s-ar putea ascunde teama Bucureştiului de a nu cădea într-o urâtă capcană. Este posibil şi foarte probabil ca Rusia să deţină la ora actuala informaţiile în sprijinul ipotezei ca parte mare din tezaur a fost furat chiar de români în ianuarie 1918 de la Moscova. Prefacându-se ca returnează tezaurul, este posibil să trimită din rezervele sale, 93 de tone de aur in România. Acest aur ar fi însă unul otrăvit, care ar juca rol de momeală cu care este atras şoarecele în cursă. Odată repatriat "tezaurul", există riscul ca ruşii ar putea etala în faţa României, dar mai ales a întregii lumi, argumentele şi dovezile că aurul a fost furat de români încă din 1918 şi fie ca vor face publice toate dovezile în acest sens şi vor compromite grav România pe plan internaţional, transformând poporul român într-un popor de escroci, de hoţi şi de profitori, fie vor accepta sa tacă şi vor şantaja la rândul lor Bucureştiul cu această problemă. Şi într-un caz şi în celălalt şantajul cu compromiterea României poate fi viabilă încă o durata de timp îndelungată, dacă nu chiar definitiv. Se pare că Bucureştiul cunoaşte bine acest lucru şi acesta ar fi motivul pentru care refuza la aceasta dată insiste pentru continuarea tratativele cu Rusia pe tema retrocedarii tezaurului românesc.


Termeni si Conditii de Utilizare