DISPARIITIA MISTERIOASA A TEZAURULUI DE LA TISMANA
     media: 5.00 din 1 vot

postat de esuceveanu in 2012-08-31 14:55

Manastirea Tismana, una dintre cele mai vechi din principatele româneşti şi cea mai veche din Oltenia, se află pe valea râului cu acelaşi nume din judeţul Gorj, între localităţile Târgu Jiu şi Baia de Aramă. Unele surse istoricie consideră că numele Tismana ar fi de origine dacică şi ar înseamna “cetate întărită”, iar pe lacest oc s-ar fi aflat odată o cetate a dacilor.
Lăcaşul de cult creştin-ortodox, mănăstire de maici cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost ctitorit de Sfântul Nicodim, călugăr prin 1370.
Exista indicii că pentru această mănăstire, Voievodul Radu I, ar fi dispus sa se reteze vârful stâncii Starmina, pentru a se asigura astfel o platfor-mă pentru zidirea acesteia.
Sfântul Nicodim, ctitorul, îsi avusese sălaşul iniţial în peştera situată deasupra Crucii sfîntului lăcaş, pe peretele stâncos al muntelui, accesibil doar celor bine antrenati, precum pustnicilor din peşterile Ialomicioarei, şi ai micuţelor biserici rupestre ale Sălajului, Buzăului, Sibiulul, Varadiei sau Orheiului. În acelaşi timp cu activitatea sa cărturărească, Sfantul Nicodim mai ctitoreşte alături de Tismana şu alte mănăstiri: Vratna şi Manastirita de lângă Cladova, Vodiţa, Topolniţa, Cosuştea-Crivelnic, Gura Motrului şi Vişina.
Legenda mai spune că domnitorul Mircea cel Bătrân ar fi venit la Tismana şi a îngenuncheat în faţa lui Nicodim, înainte de bătălia de la Rovine, dar ruga i-a adus victoria împotriva turcilor, la 10 octombrie 1394.
Domnitorul muntean care nu a mai făcut acelaşi lucru înainte de bătălia de la Nicopole, alături de creştinii cruciaţi printre care şi români, au fost bătuţi atunci de otomani. În hrisovul emis de Mircea cel Bătâan la 27 iunie 1387, acesta menţionează: “Calugarilor de la Tismana sa nu le puna nimeni carmuitor nici eu insumi, Mircea Voievod, nici altul dintre cei de dupa mine, ci numai ei insisi sa aleaga pe cine vor binevoi, nici sa strice orandulala ,si datina lui Nicodim si porunca mea".
Cunoscuţii boieri Glogoveni care au facut, prin veacul al XVIII-lea o reparatie bisericii mănăstirii, au găsit de cuviinţă să-si ingroape mortii in pronaos şi să ceară să li se picteze chipurile de familie, făcând abstracţie de vechii ctitori.
Despre ce tezaur este vorba ? În anul 1939, o dată cu izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, România s-a aliat cu Germania nazistă. Ca urmare a acestei alianţe, mareşalul Ion Antonescu a încheiat o înţelegere cu Hitler, iar ţara noastră a început să livreze Germaniei naziste diferite produse (în principal grâu şi petrol), care achitase contravaloarea în aur. Ca urmare a acestui fapt, rezerva de aur a Bancii Nationale a României sporeşte astfel în anul 1944 la 244,9 tone, cea mai mare din toata istoria ţării noastre.
Dar în anul 1944, guvernul român, presat de pericolul iminent al unei invazii sovietice la sfârşitul verii 1944, pregăteşte ascunderea tezaurului Ţării la Mănăstirea Tismana, în zilele de 14, 15 şi 16 septembrie 1944, la acea dată fiind prea târziu pentru mutarea tezaurului în străinătate (Spania), s-a decis ca aceasta rezerva uriaşă de aur a fost bine ascunsă după amenajarea unei grote a mănăstirii Tismana, unde se zice s-a aflat vreme de peste trei ani.
La data de 8 iulie 1944, guvernatorul BNR a mai luat şi ea în acest scop o decizie: “Domnii administratori Mihail Lozeanu şi Alexandru D. Neaga se deleagă ca - asistaţi de domnul cenzor Caribol - să supravegheze operaţiunile de transportarea şi depozitarea aurului la mănăstirea Tismana din judeţul Gorj”. În acelaşi document de fixare a responsabilităţilor, conducerea BNR mai cere şi acordul scris al guvernului pentru a evacua tezaurul cât mai rapid.
Valorile depozitate în grota de la Tismana cuprindeau: monezi în 1641 casete în greutate brută de 82.742,560 kg, din care 67.575,60258 kg aur; Lingouri tip internaţional: 1372 casete în greutate brută de 73.495,575 kg, din care 67.761,31306 kg aur; Lingouri tip standard: 1022 casete în greutate brută de 56.007,170 kg, din care 54.337,07480 kg aur. Total general: 4035 casete în greutate brută de 212.245,305 kg, din care 189.673,99044 kg aur.
Se pare că tezaurul fusese depozitat în zilele de 14, 15 şi 16 septembrie 1944, iniţial doar într-o pivniţă a mănăstirii. Ulterior tezaurul fusese apoi mutat într-o peşteră din apropiere, după amenajarea acesteia pentru aceasta, el cuprinzând cea mai mare parte a tezaurului bancar al României şi o mică parte din aurul Poloniei lăsat în păstrare conform angajamentelor asumate faţă de această ţară, în condiţiile deosebit de grele din 1939 (51 casete, în greutate brută de 3.057,450 kg).
Ca urmare, s-a dispus ca Marele Stat Major al Armatei să stabilească protecţia şi paza necesară astfel să disloce un batalion, cu ordin „să ocupe localitatea”. Astfel, din vara anului 1944 şi până în anul 1947, în valea Tismanei nu se va mai putea intra fără o legitimaţie. Şapte posturi fixe pe şoseaua principală, pe uliţele şi cărările adiacente, precum şi patrulele permanente din pădurile Eroni şi Pocruia, făceau din zona Mânăstirii Tismana un perimetru intangibil pentru orice străin care ar fi gândit să pună piciorul aici.
Cum ascunzătoarea din pivniţele mănăstirii nu ar fi fost suficient de sigură, s-a stabilit amenajarea unei “grote” după primul sifon din fundul galeriei centrale al Peşterii Mânăstirii. Ascunzătoarea era ingenioasă, căci, sifonul acvatic din care ţâşnea apa, s-a putut bloca cu blocuri grele din piatră. Peştera la intrare era destul de largă şi avea numeroase mici nişe în pereţii calcaroşi, iar un intrus ar putea presupune că pe acolo s-ar putea fi intrari secretă spre tezaur şi nu pe la izvorul cu apă.
Întreaga cantitate de aur a BNR din anul 1944, care cuprindea 244,9 tone, ar fi încăput se zice într-un volum de doar 12, 675 m³ iar dispersat în mai multe casete din lemn de esenţă tare, într-un volum de circa 42 de m³. Deci, din punct de vedere al volumului necesar, întregul tezaur era relativ simplu de depozitat într-o peşteră lungă de circa şapte metri, lată de trei metri şi înaltă de doi metri.
Astăzi acolo în grota care a adăpostit în trecut tezaurul, se află instalaţiile folosite pentru încălzirea centrală a mânăstirii.
Ce s-a îmtâmplat ulterior cu aurul de la Tismana
Referitor la aceasta sunt vehiculate mai multe variante :
-Adrian Vasilescu purtător de cuvânt al Băncii Naţionale şi consilier al guvernatorului acesteia Mugur Isărescu, susţine că aurul ar fi fost luat după 1947 de Uniunea Sovioetică, în contul despăgubirilor de război, datorate acesteia.
- În februarie 1947, sovieticii aflând despre acest tezaur de 244,9 tone de aur, l-ar fi confiscate apoi l-a transportat la Bucureşti, după care acesta a dispărut în condiţii nu tocmai clare. De precizat însă faptul, că în conformitate cu prevederile acordului sovieto-român, (parafat la Moscova în 16 ianuarie 1945), pentru pagubele de război, România a fost obligată să plătească URSS toată datoria de război în produse: pecum, lemn, fier, cereale etc.
Se poate concluziona astfel că acesta ar putea fi un alt tezaur furat României de vecinii de la răsărit, după cel din 1918 intrat în istorie, unde… a rămas de altfel.
- O altă variantă este că Tezaurul de la Tismana n-a fost luat ca pradă de război, ci că a fost dus la Bucureşti de către Armata Română, şi nu de cea sovietică. Este drept că ruşii ar fi ajuns cu armată peste câţiva ani în zonă, dar pentru muncă, căci se înfiinţaseră SOVROM-urile şi acestea ei trebuiau să-şi ia despăgubirile de război din pădurile şi pământurile noastre.
Dar şi aşa, se poate presupune că acest aur fusese folosit pentru a asigura rentabilitatea activităţilor legate de recuperare a datoriilor României faţă de Uniunea Sovietică. Prin Tratatele de pace de la Paris, din anul 1947, România a fost obligată să susţină financiar SOVROM-urile, care au funcţionat până în 1956 şi ele au fost desfiinţate, abia când resursele financiare ale României se epuizaseră. De menţionat că dacă în anul 1944, BNR poseda 244,9 tone de aur, în 1953 mai rămăseseră la BNR doar la 53,3 tone.
Încă din anul 1943, dupa bătălia de la Stalingrad, conducerea statului a hotarât mutarea tezaurului României de la Sinaia către Tismana, în condiţiile înaintarii rapide a Armatei Sovietice spre România. Ion Antonescu voise să-l transporte în Spania lui Franco de atunci (unde se stabilise fostul rege Carol al II-lea!), pentru a-l proteja de sovietici, dar şi eventual de "aliaţii germani”, care în presiunea posibilităţii înfrângerii, în cursul retragerii, ar fi putut să plece cu el.
Tezaurul a stat bine ascuns la Manăstirea Tismana cu toate că în sat se cam aflase tâlcul măsurilor extreme de siguranţă de pe Valea Tismanei, mai cu seamă după ce o maşină, supraîncărcată cu aur, rupe podul Sohodol din Lunca Tismanei şi se prăbuşeşte în albia acestuia. O ladă de 50 kg de aur s-a spart atunci iar un grup păstori au zărit lingourile de câte două kilograme împrăştiate în albia Sohodolului.
După aceasta dată, se ştie că de soarta tezaurului au dispus (desigur la ordin) trei persoane din Vâlcea: Adrian Mironescu, Petre Chirtop şi Ion Marina (desigur afară de cimducerea P.C.R.
- Adrian Mironescu-casier la B.N.R. fusese, în 1944, casier al sucursalei B.N.R. din Râmnicu Vâlcea. Aflând de intenţia guvernului Antonescu de a evacua tezaurul României de la Tismana mai departe în Spania, Mironescu (simpatizant al comuniştilor), încearcă să dejoace această tentativă transmitând planurile de evacuare a tezaurului... comuniştilor. În acest scop, el apeleaza la preotul Ion Marina (viitorul patriarh al României), ca prin intermediul acestuia sa fie informaţi comuniştii locali, cu care se afla în relaţii foarte bune. Dar el s-a adresat comuniştilor pentru a "salva" tezaurul, ci numai pentru a câştiga un capital un politic care să-l ajute în cariera sa politică şi profesională.
- Petre Chirtop, tâmplar de profesie, a fost secretarul comitetului judetean al P.C.R. din Vâlcea, dar între anii 1940-1945, el nu reprezenta totuşi o forţă politică căreia să-i soliciţi salvarea tezaurului României.
- Ion Marina (1900-1977), iniţial preot parohial rural în satul Băbeni, a deţinut apoi (între 1933-1945), funcţia de paroh al bisericii Sfântul Gheorghe din Râmnicu Vâlcea.
Marina fusese un activ membru naţional-ţăranist, el ţinând locul lui Mihail Roşianu la şefia organizatiei P.N.T., între anii 1942-1944, dupa mobilizarea acestuia din urmă în armata. Deasemeni el jucat un rol important în evadarea lui Gheorghiu-Dej, în 1944 din lagărul de la Târgu Jiu, pe care evenimentele de la 23 august 1944, l-au găsit în casa parohială a preotului Ion Marina din Râmnicu Vâlcea.
Dar viitorul patriarh Iustinian Marina a avut însă şi "merite" cu privire la tezaurul României de la Tismana. Asta pentru că după demersul lui Mironescu, preotul Marina a apelat la liderul comuniştilor vâlceni, Petre Chirtop.
-Dupa o alta opinie, tezaurul a fost dus de la mănăstire până la gara din Târgu Jiu cu ajutorul carelor cu boi (în care în ?). Trei lăzi cu aur s-ar fi "pierdut" în Baia de Fier, la casa unui profesor pensionar. Se mai spune ca, la Bucureşti, cei care au avut misiunea de a transporta aurul pîna în capitală, au fost lichidaţi pentru a se pierde orice urmă de informatii privind tezaurul. Deci, după unele opinii tezaurul a fost devalizat în întregime.
-După alte opinii, şi acest fapt ar fi neadevarat, stocul de aur al României crescând din august până în decembrie 1944 cu 25 %, şi a rămas constant până în decembrie 1946. Ar fi scăzut apoi în 1947, doar datorită faptului că au fost expediate în Elveţia, drept gaj pentru importul de cereale, 65 de tone de aur.
-Mai este o variantă care precizează că legenda tezaurului ar avea legatura si cu soarta lui Laurenţiu Patrşcanu. Se pare ca liderul comunist a avut ideea apărării Tezaurului de sovietici, prin emiterea de monede de aur. Metoda ar fi blocat inflaţia galopantă din acei ani. După mărturiile unui fost angajat al Bancii Nationale, chiar s-ar fi “bătut” chiar o serie de "cocoşei din aur", care au şi fost puşi în circulaţie. La Plenara P.M.R., din iunie 1948, Gheorghiu –Dej, a criticat politica monetară a lui Pătrăscanu, care a cerut ca statul să lanseze pe piaţă monede de aur, ceea ce ar fi condus la haosul inflaţiei şi la întarirea poziţiilor capitaliştilor.
Tezaurul Poloniei care a fost evacuat prin România (iritând profund Germania), din care s-a reţinut convertibilitatea zloţilor şi o parte a fost preschimbat în lei pentru refugiatii polonezi din România, a fost transportat prin Turcia în Anglia.

Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile


    Termeni si Conditii de Utilizare