Familiile marilor boieri din Moldova veacului XIX
     media: 4.33 din 12 voturi

postat de esuceveanu in 2009-12-04 15:47
Familiile boiereşti În secolul XIX, Iaşul era populat de o largă societate boierească de toate rangurile, între care se distingeau net familiile marilor boieri .
Aceste familii ieşeau în evidenţă în capitala Moldovei, prin reşedinţele lor somptuase (palate sau vile boiereşti), prin luxul interioarelor acestora, la care se adăugau mulţimea slugilor din casă (de menţionat că robia ţiganilor boiereşti era activă până prin 1856) şi vestimentaţia valeţilor. Acestea se completau cu luxoasele trăsuri boiereşti (landouri, caleşti, carete, docare etc.), trase de cel puţin patru cai (până la opt, sau chiar doisprezece, atunci când deplasarea se făcea pe mari distanţe, vreme rea şi drumuri proaste), straiele vizitiilor şi ale arnăuţilor de pază (cum sunt astăzi body-guarzii) şi harnaşamentul cailor (hamurile şi accesoriile acestora) .
Trăsurile scumpe se cumpărau de la Viena, Paris sau Londra, iar cele mai ieftine de la Braşov (aşa-zisele braşovence), cele scumpe putând costa cât o moşie, la care se adăugau bineînţeles caii, harnaşamen-tele, etc. Se poate aprecia că posesorul unei asemenea echipaj era echivalentul unui deţinător de astăzi al unei maşini foarte scumpe (Ferrari; Roll-Royce; Bentley; Lamborghini etc.). Într-o familie de mari boieri atât boierul, cât şi boieroica, dar şi fiii sau fiicele acestora aveau uneori câte o trăsură, dar în famile erau şi altele mai ieftine de „dărvală” (piaţă) .
De menţionat că la aceste aspecte privind mijloacele de transport care caracterizau marile familii boiereşti, se adăugau vestimentaţia acestora, dialogul (în societate) de regulă în franceză şi vestitele baluri boiereşti, pe care le organizau în saloanele palatele lor, sau participarea la recepţii garnisite de mese îmbelşugate, jocuri de noroc pe mari sume de bani (galbeni) şi la spectacolele de teatru sau concerte, la care se adăugau călătoriile în străinătate în scopuri turistice sau pentru tratament medical şi nu în ultimul rând studiile, pe care le urmau fii şi fiicele acestora, în celebre şcoli sau universităţi din Franţa (îndeosebi), Germania, Austria şi rareori Anglia .
Cele mai cunoscute mari familii boiereşti care aveau reşedinţe în Iaşi erau următoarele: familiile Sturzeştilor, Cantacuzinilor, Mavrocordaţilor, Rosetteştilor, Ghikuleştilor, Catargiilor, Moruzzeştilor, Mavrogheniilor, Callimachilor, Balşilor, Conache, Pogor şi a Bogdanilor (fiecare cu mai multe ramuri) .
Aceste familii, care reprezentau adevărata nobilime a Ţării, dădeau tonul vieţii aristocratice a Moldovei din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ei asigurau domnitorii şi marii dregători ai Ţării, dar şi politica, justiţia şi cea mai mare parte din viaţa economică căci în mâinile lor se afla puterea politică, majoritatea resurselor economice şi totalitatea deciziilor importante. Tot aceste familii manevrau şi majoritatea resursele naturale ale Moldovei .
Desigur la aceste familii de mari boieri se adăugau şi cele ale boierilor de ranguri inferioare precum: Alecsandri, Negri, Negruzzi, Kogălniceanu, Donici, Vârnav, Cuza şi alţii, rude aşa-zis „sărace” ale marilor boieri. Aceştia duceau o viaţă mai cumpătată, trăind mai mult la conacele de la moşii, unde erau feriţi de tentaţiile Capitalei. Datorită faptului că-şi administrau personal moşiile şi nu prin interpuşi, precum şi a faptului că desfăşurau şi alte afaceri cum ar fi comerţul sau intermedierile, veniturile lor erau ţinute permanent sub control, fapt care le dădea siguranţă şi independenţă, aşa că aceşti boieri de rangul doi sau chiar trei, ajungeau să-şi permită a-şi trimite fii sau fiicele lor în străinătate pentru studii, sporind simţitor şansele acestora de a accede apoi la înalte dregătorii la domnie, alături de fiii marilor boieri. În timpul studiilor din străinătate, aceştia îşi făceau relaţii, prin faptul că devin colegi şi prieteni cu fiii marilor boieri şi ai marilor negustori din Moldova, dar şi din Muntenia şi chiar din ţările unde aceştia studiau, realizând astfel largi relaţii internaţionale, învăţând mai multe limbi de circulaţie europeană, integrându-se şi în organizaţii internaţionale, precum cele masonice, ajungând cu timpul să şteargă astfel treptat limitele rigide până atunci dintre diferitele ranguri boiereşti, pregătind terenul pentru viitoarele mişcări revoluţionare de mai târziu, care vor duce în cele din urmă la Unirea Principatelor şi la Independenţa Ţării .
În ce priveşte originea nobilimii Moldovei, putem constata o împărţire a boierilor în două categorii şi anume :
- cei de origine grecească – urmaşii celor ajunşi în Moldova ca domnitori fanarioţi impuşi de Înalta Poartă (Turcia) sau sosiţi în Moldova pe filieră grecească ori grecă - fanariotă şi ,
- cei de origine „pământeană” - adică moldovenească sau străini stabiliţi de multă vreme în Moldova şi naturalizaţi ca moldoveni .
Boierii din prima categorie se pot identifica lesne după numele familiei. Aici intrau boierii Cantacuzini, Mavrocordaţi, Mavrogheny, Ghikuleşti, Moruzzeşti şi Şuţeşti .
Boierii Callimachi proveneau din Fanar şi erau sosiţi în Moldova o dată cu primul domnitor fanariot din această familie - Ioan Teodor Callimachi (1758-1761), ei dând trei domnitori în Moldova. Aceşti boieri au fost totuşi moldoveni la origine şi se numeau Călmaşu, o ramură a familiei şi-a grecizat numele în vechime, iar o altă ramură a familiei Călmaşu care a dat şi ea boieri în Moldova şi-a polonizat numele formând familia boierilor Kalmuţchi .
Alte familii boiereşti cum ar fi Lozonschi, Krupenschi, Kazimir sai pisoschi aveau, se pare, origine poloneză ori polonizată, prin îmbogăţirea în timp a unor angajaţi (vătafi în special) ai marilor boierilor originari din Polonia sau Rusia sau Moravia (Krupenschi) .
Boierii Moldovei cu familii de origine “moldovenească”, între care Rosetti, Cuza şi Balş au tot origini de import. Familia Rosetti se trăgea dintr-un oarecare Rosettos, italian grecizat, ajuns apoi pe meleagurile Moldovei pe filieră constantinopolitană, iar familia Cuza, deasemeni de origine italiană grecizată, se trăgea din Coza sau Cozadini; prima familie a dat Moldovei doi domnitori, cealaltă pe primul domnitor al Principatelor Unite, iar ambele au dat o mulţime de dregători domneşti. Familia Balş are şi ea la origine pe un oarecare Balşa sau Baloş, Bălăuş sau Boloş, provenit din Muntenegru .
Familiile boiereşti Sturza, Pogor, Bogdan şi Catargi, ca de altfel şi familiile Negri sau Negruzzi, se pot considera că au origini pure moldoveneşti, atât cât putea să aibă o familie boierească din Moldova evului mediu. Despre Ghikuleşti se ştie că au origine albaneză (aromână), grecizată în Fanarul Constantinopolelui, despre familia Millo că era originară din Franţa, familia Keşco din Lituania, iar familia Cerchez din Georgia .
Totuşi, toate aceste familii se pot considera a fi de origine „pământeană” căci după ce au trăit mai multe generaţii pe pământ moldovenesc, acestea s-au împământenit total prin căsătorii mixte, rezultând urmaşi care s-au dovedit a fi mari moldoveni şi patrioţi. Se poate spune că familiile din marea boierime erau înrudite între ele, mai de departe sau mai de aproape, căsătoriile între veri (de al doilea) fiind frecvente .
Dar numai o parte dintre boierii moldoveni deţineau dregătorii, iar dintre aceştia numai unii le practicau la Iaşi. De obicei boierii cu dregătorii în Iaşi erau şi ieşeni, adică aveau locuinţă în capitală (un palat, o vilă sau o casă mai modestă), la acestea însă se adăugau şi locuinţele boierilor foşti dregători, şi a celor care asipirau la dregătorii, care deşi aveau conace sau palate la moşii deţineau şi o locuinţă la capitală unde puteau gusta din plin deliciul vieţii boiereşti ieşene .
Marii boieri ai Moldovei şi familiile lor însă, erau consideraţi ceea ce astăzi se numesc „persoane publice”, aveau cu toţii reşedinţe la Iaşi şi erau cunoscuţi şi urmăriţi de domnie, de protipedadă, de oficialităţi, de agenţii consulatelor străine şi de întreaga populaţie a oraşului. Aceşti mari boieri fiind şi foarte bogaţi ieşeau în evidenţă atât prin palatele pe care le locuiau, care erau foarte mari noi şi luxoase, prin trăsurile cu care se deplasau, care erau dintre cele mai scumpe şi trase de cel puţin patru cai de rase rare, înzestraţi cu harnaşament deasemeni costisitor. Aceştia atrăgeau toate privirile mai ales când plecau cu caleştile de la palat spre moşii sau către palatele de vară din preajma Iaşului, în străinătate, ori doar spre palatele altor boieri, teatru, sau la biserică pentru vreo ceremonie religioasă .
Totuşi grosul vieţii marilor boieri ai Iaşului din veacul al XIX-lea. se consuma în spatele groaselor ziduri ce împrejmuiau palatele acestora, unde aveau loc întălnirile boierilor la mese festive, la jocuri de cărţi sau la taifasuri femeieşti dar şi ale bărbaţilor, ori la strălucitoarele baluri care se repetau de câteva ori pe an, sau la umbra plantelor din grădinile palatelor atunci când vremea era prielnică .
Afară de marii boieri în iaşi îşi duceau veacul şi boieri de rangul II şi chiar III care erau personalităţi cunoscute ale Iaşilor cunoscute a le capitalei prin cultură, şarm personal, viaşă publică etc.
Iată o scurtă prezentare a unor familii boiereşti mai cunoscute din Iaşul veacului al XIX-lea .

Familia boierească Balş Originea acestei familii este controversată, existând mai multe variante în acest sens :
- una dintre variante menţionează că familia Balş din Moldova ar descinde din familia domnitoare Balşa din Muntenegru ,
- o altă variantă, susţinută printre alţii şi de Haşdeu că familia ar descinde din Balaş, Baloş sau Băluş, cunoscuţi din vechile hrisoave, precum marele paharnic Baloş la 1433 în timpul domnitorului Alexandru cel Bun .
Cert este că Teodor Balşa a avut trei fii Ioan Balos (1530 ?), Toader şi George. Atât Ioan cât şi Toader au fost amândoi mari logofeţi şi odihnesc la Mănâstirea Râşca din Bucovina .
George este menţionat într-un hrisov din 1490, ca boier moldovean al lui Ştefan cel Mare (prin care domnul îi dăruieşte satul Drăguşani). Tot în această perioadă este pomenit şi un egumen al mănâstirii Râşca pe numele Rafael Balş. Genealogia clară a familiei, dovedită printr-un document din anul 1584, începe cu fiul lui Teodor, marele vornic Cristea Balş. Acesta a avut ca soţie pe Eudochia, fiica doamnei Ruxandra, soţia lui Petru Vodă Rareş. Ei au avut cinci urmaşi şi anume : Matei, Vasile, Toader, Lupu şi George. Din Lupu şi George se trag cele două ramuri celebre ale familiei Balş din Moldova. Mare parte dintre membrii familiei Balş au îndeplinit înalte funcţii de dregători şi s-au înrudit cu celelalte mari familii boiereşti ale Moldovei .
- Ramura lui George s-a stins la 24 martie 1837, o dată cu decesul lui Teodor Balş (poreclit Frederik). Toader Balş s-a născut pe la 1760 şi a ajuns pe la sfârşitul vieţii sale, printre cei mai bogaţi boieri al Moldovei .
A îndeplinit înalte funcţii dregătoreşti de vornic, spătar şi mare logofăt şi a avut un rol binecunosct în istoria Moldovei. Bun patriot, s-a străduit să facă bine Ţării şi să fie cât mai corect. Bogat, ambiţios, serios şi bătăios, Balş fusese supranumit Frederik, aluzie probabil la Frederik cel Mare, căruia unora li se părea că-i seamănă, mai cu seamă datorită impozantei sale bărbi şi a stufoaselor sale mustăţi „om măreţ la chip şi la barbă” cum era apreciat .
- Lupu Balş, fiul lui Ionaşcu Balş, fusese logofăt, (conform unor documente din 1617) şi fiul mai mare al lui Cristea Vornicul. A fost căsătorit cu Magdalena, cu care cu care a avut trei copii (conf. unui hrisov din 1610, prin care fostul pe atunci, paharnic Balş, este orânduit să aleagă nişte părţi de moşie). Un urmaş peste ani Lupu marele logăfăt Balş (mort la 1790), figurează prin diferite documente din 1750 şi 1771, foarte bogat, a fost însurat cu Safta Cantacuzino cu care a avut şase copii toţi băieţi, din care trei : George, Teodor şi Constantin, formează fiecare câte o ramură Balş, din care se trag toţi Balşii de mai târziu şi de astăzi şi lasă moştenire prin diată (testament) vizată de chiar mitropolitul Veniamin Costachi, la 21 martie 1809 urmaşilor săi, imensele sale averi între care : nouă moşii în ţinutul Sucevei şi Botoşanilor, douăsprezece moşii în ţinutul Iaşilor, o vie în Copou alte două vii în ţinutul Putnei, două moşii în ţinutul Hârlăului, două la Fălciu, şi lista continuă ... Ramura Lupu Balş, a fost cea care a continuat familia Balş până în zilele noastre .
Marea, puternica şi influienta familie a boierilor Balş, foarte bogaţi, având frecvent dregătorii domneşti şi pretenţii la tronul Moldovei, a avut în timp destule şi bogate reşedinţe atât la moşii sau oraşele ţinuturilor, cât şi în Iaşi. Totuşi astăzi la Iaşi, nu se mai cunosc decât două foste reşedinţe mai importante şi o biserică ctitorită de câtre unul dintre vechii balşi şi anume biserica Sfântul Dumitru (sau Dimitrie-Balş) .
Se remarcă că urmaşii balşilor, atât cei din ţară cât şi din străinătate sau împuţinat simţitor numeric, având în vedere mărimea de odinioară a celebrei familii .

Familia boierească Beldiman Familia Beldiman, pe vremuri o mare familie cu prestigiu şi influienţă, cu timpul a mai pierdut din rezonanţă iar urmele sale se găsesc mai mult în vechi scrieri şi mai puţin în actualitate sau cu atât mai mult în clădiri istorice cunoscute. Acestea în mare parte au dispărut fiind demolate, dar totuşi se cunosc în Iaşi două frumoase clădiri de fapt adevărate palate, care găzduiesc una Fundaţia „Apolonia” (din şoseaua Păcurari) iar celelalt „ Palatul Copiilor ” (din strada Săulescu) .
Se spune că familia (Beldiman) se trage din familia conţilor maghiari Beldi din Amanul din Transil-vania, alcătuind familia Beldiman, stabilindu-se în secolul XIV sau chiar mai înainte în Moldova. Documentar familia Beldiman este menţionată la 1412 în timpul lui Alexandru cel Bun şi a lui Petru Rareş la 1527, iar primul mare boier cunoscut cu acest nume, a fost la 1581, marele vornic Gligorie Beldiman. Totuşi se spune că întemeitorul familiei ar fi Nichifor Beldiman, probabil fiu al lui Gligorie, mare logofăt la 1641. Unul dintre Beldimani zis „Filip monahul” a devenit episcop .
Alexandru Beldiman, mare vornic al Moldovei a fost cunoscut posterităţii mai ales pentru că scrisese „Jalnica Tragodie” unde descrisese suferinţele moldovenilor din timpul revoluţiei eteriste şi după aceasta. Un alt Alexandru (Beldiman) născut la 1826, partizan al Unirii Principatelor fusese prefect de poliţie al Bucureştilor sub Cuza Vodă. Urmaşii beldimanilor pot fi întălniţi atât în România cât şi în alte ţări precum: Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A.

Familia boierească Bogdan era o veche familie boierească din Moldova, cunoscută din secolul al XVI-lea. Documentar, cel mai vechi boier din familie este menţionat într-o listă cu boieri moldoveni între 1432 şi 1451, unde-l aflăm pe stolnicul Bogdan (conf. Lui Octav Lecca, autorul lucrării „Familii boiereşti române”) sau pe Ion Bogdan, mare sluger şi vornic între 1574 şi 1599. Alt strămoş exista pe la 1552 în timpul lui Vodă Lăpuşneanu (iar un zapis din Iaşii anului 1600) de unde aflăm că Alexandru fiul Tudosiei, vinde pe Ursul ţiganul lui Grigore Bogdan pentru 15 galbeni .
Un descendent al lui Grigore Bogdan este la 1679 Bogdan, jicnicerul decapitat de Ghica Vodă (la a treia domnie), alături de alţi doi boieri cu care comploase împotriva lui. Fiul jicnicerului George devine hatman şi ginere al lui Constantin Cantemir .
La 1756 un Ion Bogdan devine mare logofăt şi ginerele lui Dumitraşcu racoviţă, după ce fusese vornic al Ţării de Jos la 1753 pe timpul lui Matei Ghica şi mare logofăt al Moldovei pe timpul lui Ion Callimachi .
La 1777, Manolache Bogdan devenit mare boier sub Ghica Vodă Grigore şi mare vornic, moare decapitat la 18 august 1778 din porunca lui Constantin Moruzzi Vodă, alături de biv-vel spătarul Ioan Cuza, ambii acuzaţi de vicleşug şi pâri la poartă la adresa fostului domn Grigore Ghica Vodă .
Dumitrache Bogdan, fiul acestuia fusese căsătorit cu Smaranda Rosetti şi avuseseră o fiică pe nume Maria, viitoarea soţie a hatmanului Teodor Balş şi doi băieţi, Manolache şi Lascăr, ultimul o mare figură (de pomină) a veacului XIX la Iaşi. Manolache era spătar şi decedase ca urmare a unui accident la moşia sa Gâdinţi. El fusese însurat cu Anica Ghica Chefal şi avusese trei fii : Lupu, Leon însurat cu Lucia Kogălniceanu fiica marelui om politic şi Geoarge însurat întăi cu Margareta Rosetti, apoi cu Maria Alecsandri, fiica „bardului” de la Mireceşti .
Lascăr Bogdan (1800-1832) cu studii la Viena ajunsese polcovnic (colonel) în armata Moldovei, unde însă nu stătuse mult. Fusese căsătorit de trei ori şi mare crai al Iaşului. Conspirase împotriva lui Milail Sturdza şi fusese arestat şi exilat la Măcin. De-a lungul timpului fusese comisar pe lângă trupele ruseseşti, respectiv austriece, în timpul ocupaţiilor militare străine a Moldovei şi mai târziu senator sub Carol I .
Conform arborelui genealogic Mona & Florian-Ghika, familia nu mai are descendenţi pe linie masculină .

Familia boierească Boşotă Etimologia cuvântului după Haşdeu este că ar fi format din baş şi particula otă. Conform lui C. Sion în „Arhondologia Moldovei” ar fi din ţăranul Toader Başotă ridicat la şi făcut hatman de Alexandru Lăpuşneanu. În timpul domnilor movileştilor Başteştii erau boieri mari şi foarte bogaţi .
Aflăm din cronici că başoteştii au fost mari dregători domneşti, hatmani, pârcălabi, spătari, postelnici logofeţi, vornici mărunţi sau veliţi .
Aflăm că vornicul Andrei Başotă era în februare 1824 spătar. Acesta avea o fiică pe nume Raluca, măritată cu Alecu Foresco .
Ultimul mare boier Anastasie Başotă fusese foarte bogat, deţinuse dregătoria de mare logofăt, iar în anul 1836 cea de mare hatman. El înfiinţase o fundaţie ce-i poartă şi astăzi numele, pentru finanţarea unui liceu pentru copii de ţărani fără posibilităţi materiale la Pomârla-Dorohoi. Fundaţia fusese înzestrată cu terenuri agricole foarte întinse şi păduri din exploatarea cărora urma să fie finanţată funcţionarea şcolii. A murit fără urmaşi (băieţi) după 1860, având doar o singură fiică (Elena), măritată cu cneazul George Cantacuzino, guvernator al Basarabiei .

Familia boierescă Callimachi Faimoasa familie Callimachi, care a dat patru domnitori în Moldova, dintre care trei au domnit de câte două ori a lăsat totuşi puţine urme în Iaşi, aceasta pentru că domnitorii Callimachi (socotiţi fanarioţi) deşi erau de origine moldovenească, îşi aveau principala reşedinţă la Constantinopole, iar în Moldova puţine rude boiereşti cunoscute şi care nu au prea deţinut multe dregătorii. Totuşi destule fiice ale domnitorilor Calimachi dar şi ai callimachilor botoşăneni s-au măritat cu boieri foarte cunoscuţi, contribuind şi astfel ca familia Callimachi să devenină tot mai prezentă în nobilimea Moldovei .
Două imobile de mari dimensiuni din secolul al XIX-lea. amintesc astăzi ieşenilor de celebra familie a callimachilor, nume grecizat, provenind din cel moldovenesc Călmaşul, originar din nordul Moldovei (ţinutul Dornelor) de unde proveaneau aceştia şi dintre care unul şi-a grecizat numele în Callimachi şi din care se trag foştii şi actualii Callimachi, tot astfel precum un alt Calmaşul (frate cu cel dintăi) şi-a polonizat numele în Calmuschi din aceştia decurgând cunoscuta familie a boierilor Calmuschi (sau Calmuţki) care avusese moşii în Moldova (de vest), dar mai ales în Basarabia unde exista tot prin secolul al XIX-lea o foarte bogată şi cunoscută familie Calmuţki .
A mai existat o opinie cam fantezistă că familia s-ar trage dintr-un oarecare Filip Calimaki originar din Florenţa pe la finele secolului XV-lea. şi venit în Polonia ca preceptor devenit favorit al regelui Albrecht şi consilier intim. Istoricul Xenopol însă, demontează această ideie demonstrând că datele acestea sunt eronate, familia Callimachi, fiind de origine pur moldovenească .
Primul înaintaş cunoscut ar fi Vasile Călmaşul, născut prin 1640, însurat cu Arvunia cu care a avut un fiu pe nume Teodor Călmaşul, vornic de câmpulung (moldovenesc) pe la 1720 şi însurat cu Ruxandra, fiica lui Grigore Ghica domnul Moldovei. Împreună ei au avut două fete şi trei băieţi (Gavril, Ion şi Dumitraşcu). Gavril (1689-1786) a devenit mitropolitul Moldovei, după ce fusese întâi mitropolitul Tesalonicului între 1758-1786. A zidit catedrala Sfântul Gheorghe din Iaşi (Mitropolia Veche) .
Celălalt frate „Ion”, cu studii la Lemberg (Lvov), stabilit la Constantinopole a devenit între 1758-1760, la vârsta senectuţii, primul domnitor al Moldovei din această familie, din a cărei ramură se trag şi ceilalţi domnitori Callimachi .
Astfel Grigore Callimachi a domnit între 1760-1764 şi 1766-1769, Alexandru Vodă Callimachi a devenit domn al Moldovei între 1795-1799, urmat de fiul său Scarlat Callimachi, ultimul reprezentant domnesc al acestei familii, care întâi a „domnit” (formal) în 1806, apoi între 1812-1819, ca în anul 1821 să fie numit domn în ambele principate româneşti, dar fără a prelua efectiv domnia, datorită izbucnirii revoluţiei eteriste care l-a şi dus la arestare şi moarte (de apoplexie), datorită implicării fratelui său Ion (dragoman al Moldovei) în mişcarea revoluţionară grecească. La aflarea arestării şi a uciderii de către turci a fratelui său, Scarlat a căzut din picioare mort .
Din ramura lui Dumitraşcu, fratele domnului Ion Callimachi şi a mitropolitului Gavril a continuat ramura din Moldova a callimachilor. Astfel Dumitraşcu (1705-1758), devenit vel-ban, primise prin hrisov domnesc al lui Grigore Ghica în dar moşia Stânceşti din ţinutul Botoşanilor, care fusese deţinută de-a lungul timpului de familia boierilor Callimachi. Un reprezentant al familiei şi anume Teodor Callimachi trăitor între 1836-1894, se va deplasa la Constantinopol împreună cu Costachi Negri, pentru a anunţa oficial dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn şi a obţine firmanul de întărire a acesteia de către sultan. Apoi Teodor Callimachi va deveni reprezentant al lui Cuza la Belgrad .
Familia a dat şi alţi vestiţi urmaşi care au intrat în analele istoriei şi culturii române .

Familia boierească Cantacuzino Prima jumătate a veacului al XIX-lea. a fost şi perioada de glorie a familiei Cantacuzino (Paşcanu), a căror familii având drept capi pe cei doi fraţi Cantacuzino: Mihalache şi Dumitrache şi un alt Cantacuzino (Lazăr Cantacuzino) s-au impus în capitala Moldovei prin reşedinţe somptuase, în care se ducea o viaţă mondenă strălucitoare .
Familia Cantacuzino are o origine celebră, a căror strămoş a fost împăratul de la Constantinopole Ioan Cantacuzen care a trăit între 1295 şi 1383 şi care a domnit de la 1347 până la 1358, despre care se spunea că s-ar trage dintre vechii eroi ai Greciei antice. Ioan l-a avut coimperator pe fiul său Matei între anii 1355-1357. După alte cinci generaţii, între 1515 şi 1578 trăia la Constantinopole, Mihai Cantacuzino care trecuse la islamism devenind Şaintanoglu şi avusese şase copii din care trei băieţi, între care Dimitrios din care s-a tras fostul domnitor al Moldovei Dumitraşcu Vodă cantacuzino care a domnit în două rânduri (1674-1675 şi 1684-1686) şi Andronic care a fost mare vistiernic al Moldovei între 1553 şi 1601. Andronic forţat şi el să devină musulman a refuzat şi a fost ucis de turci, astfel fii săi Constantin şi Iordache s-au retras definitiv în principatele româneşti formând cele două mari ramuri cunoscute ale cantacuzinilor munteni din Constantin şi moldoveni din Iordach . Ramura moldoveană Iardache s-a despărţit şi ea în două subramuri şi anume una numită Deleanu şi cealaltă Paşcanu. Ramura muntenească a cantacuzinilor a mai dat doi domnitori cantacuzini şi anume: Ştefan care a domnit între 1714-1716 şi Şerban între 1678 şi 1688 .
În urma trecerii lor prin viaţă a cantacuzinilor moldoveni care au deţinut de-a lungul timpului importante dregătorii domneşti, ne-au rămas numeroase consemnări în scrierile timpului şi mai multe edificii (vile-palat cu destinaţie de locuinţe), care prin arhitectură, dimensiuni sau vechime dau şi astăzi farmec oraşului, prin încântarea ochiului, urmată eventual printr-un simplu exerciţiu de imaginare a evenimentelor care s-ar fi putut desfăşura în curţile sau între zidurile acestora din perioada lor de glorie şi despre care vom afla câte ceva în continuare .
Famila Cantacuzino s-a extins în diferite ţări ale Europei, ramuri importante ale acestei familii existând în Rusia, Elveţia, Germania (Bavaria) unde trăiesc şi astăzi numeroşi urmaşi ai acestora .

Familia boierescă Catargi Familia Catargi a fost o binecunoscută familie boierescă şi a dat Moldovei numeroşi dregători, iar mai târziu după Unire şi un prim ministru al Principatelor Unite, care a murit în funcţie ca urmare a unui asasinat. Familia ar fi de veche origine zice-se tătărască (conf. Lui Octav George-Lecca, în lucrarea sa „Familii boiereşti române”), sau după alte opinii vreun strămoş al familiei ar fi fost vreun negustor sau crescător de catâri, de unde „catârgi” porecla devenită nume. Numele de Katargiu îl întâlnim întâi în Muntenia, unde apare prima dată pe un document din 15 iulie 1604 din vremea lui Radu Şerban Basarab în care se făcea vorbire de Ioan Katargiu vel-spătar, apoi pe vremea lui Mihnea Vodă Radu unde aflăm de marele ban Ienache Katargi la 1616 .
În anul 1633 după mazilirea lui Leon Vodă Tomşa din scaunul Munteniei, boierii se împărţiseră în două partide în una intrând şi Katargiu Ienache care-l sprijină pe Radu XI, cealaltă sprijinindu-l pe aga Matei Basarab din Brâncoveni. Întrând Matei Basarab în Bucureşti întră în luptă cu mercenarii celeilalte partide, zdrobise pe adversari la 26 octombrie pe câmpia de la Dudeşti, silind astfel pe cei învinşi să fugă, între aceştia aflându-se şi banul Ienache Katargiu. Cum fugarilor li se confiscaseră averile, Ienachi şi Nicolaie Katargiu se refugiaseră în Moldova la curtea domnitorului Vasile Lupu, unde Ienache primise rangul de vel-postelnic al Moldovei. Altă ramură a familiei rămâsese în Muntenia între care Gheorghe Katargiu, care figurează într-un act la 8 mai 1624 în timpul domniei lui Alexandru Coconul .
Apoi Ienache primise însărcinarea să negocieze căsătoria domnitorului Vasile Lupu cu o cercheză, sarcină grea pe care o îndeplineşte .
De-a lungul timpului catargii moldoveni vor deţine permanent mari dregătorii domneşti. Pe la 1831 Iordache Catargi era mare vistriernic care i-a avut fii pe 1. Ştefan Catargiu, 2. Lascăr Catargiu (1823-1893), 3. ........ Catargiu
Mai târziu în vremea Principatelor Unite cunoscutul Barbu Catargi (1807-1862), şeful partidului conservator din timpul lui Cuza, orator de frunte din ramura Valahă a catargiilor, fusese asasinat la 8 iunie 1862, pe când se afla în trăsură cu prefectul poliţiei N. Bibescu. Înainte de 1700, unul dintre catargi (Apostol), trecuse în Rusia unde crease o nouă ramură .

Familia boierescă Conache Înaintaşul conăcheştilor era conform pomelnicului bisericii din Ţigăneşti, Anghel Conache mare comis al Moldovei, căsătorit cu Paraschiva Venin, care se va călugări în 1719, după mari suferinţe legate de jaful tătărăsc al Ţării de Jos a Moldovei, după catastrofala bătălie cu turcii a lui Dimitrie Cantemir împreună cu Petru cel Mare, ocazie cu care fiul ei Ion Conache fusese capturat de tătari şi „tăiat” la Gura Oaiei, moşia Drăgăneşti .
Alt fiu al soţilor Anghel şi Paraschiva, a fost Costache Conache, mare agă, apoi vel-comis sub Mihai Racoviţă în anul 1716, respectiv în 1717. În timpul cât fusese agă la Iaşi, Costache Conache a fost cel care l-a avertizat pe Mihai Racoviţă privind pericolul reprezentat de apropierea oştilor lui Ferentz Eman, care doreu ca printr-o acţiune care astăzi s-ar numi de „comando” să răpească pe domnitor cum fusese răpit domnul de la Bucureşti de trupe austriece tot cam în aceeaşi perioadă şi a luptat împotriva lui alături de domnitor înfrângându-l pe Ferentz. O parte din oştenii scăpaţi din măcelul ce a urmat prădară apoi din răzbunare casele din Iaşi ale lui Conache .
Fiul său pe nume tot Costache, era la 1763 mare paharnic al Moldovei, pe timpul lui Grigoare Callimachi şi mare spătar sub Constantin Mavrocordat la 1789. Fiul său Manolache Conache fusese succesiv: mare vornic, biv-vel vornic al Ţării de Jos, apoi din nou Vornic la 1802 şi l-a avut fiu pe Costache Conache care devenise mare logofăt. Familia ajunsese să posede imense averi, iar acest ultim Costache Conache (născut la 14 octombrie 1777), locuia de obicei la moşia sa de la Ţigăneşti (judeţul Galaţi), citind şi scriind poezii. Începuse a scrie poezii prin 1802, fiind considerat primul poet al Moldovei .
Trupul lui Costache Conache, decedat la 4 februarie 1849, odihneşte alături de soţia sa Smaranda, născută Donici (fosta prima soţie a lui Petrache Negri, mort la 1824) şi de alţi membrii ai familiei (Manolache Conachi cu Ecaterina fosta lui soţie), în biserica familiei din Ţigăneşti (cu hramul Sfântul Nicolaie), ctitorită de dânsul. Costache Conache avusese un singur urmaş şi anume binecunoscuta Ecaterina Conache (Cocuţa), devenită Vogoride-Conache după căsătoria ei cu Nicolaie Vogoride, cunoscutul caimacan al Moldovei, atunci când s-au falsificat masiv alegerile pentru Divanul ad-hoc, care a fost silit apoi să le repete la protestul energic al unor mari puteri europene, ocazie cu care unioniştii deveniseră cel mai important partid politic al Moldovei. În această situaţie, Cocuţa Vogoride-Conache, deşi soţie de caimacan cu perspectivă de a deveni doamna Moldovei, s-a dovedit o unionistă convinsă şi activă, s-a implicat substanţial în acţiunile unioniştilor, determinând de fapt succesul compromiterii alegerilor falsificate de soţul ei caimacanul Nicolaie Vogoridi şi astfel ajungerea la putere a partidei unioniste, a lui Alexandru Cuza domnitor al Moldovei şi apoi şi al Munteniei, prefigurând Unirea Prncipatelor .

Familia boierescă Ghika (din Moldova) A fost una dintre familiile de mare celebritate a Moldovei secolului XVIII şi XIX .
Marile familii boiereşti Ghika din Moldova şi Ghica din Muntenia, aveau origine comună, strămoşii lor (aromâni) trăgându-se din Albania. Primul său înaintaş cunoscut şi anume Matei Ghica (1565-1620), a sosit în principate însă din Constantinopole. Fiul său George (Gheorghe) a fost primul din familie care a devenit domnitor, dintre cei zece pe care i-a dat celebra familie şi care au domnit în 25 rânduri în principate .
George Ghica a domnit în Moldova între 1658-1659, după care de alte două ori în Valahia. Lui George îi urmează Grigore Ghica (al II-lea.) care a domnit de trei ori în Moldova şi de două ori în Valahia, urmat apoi de Scarlat Ghica, Matei Ghica şi Grigore (al III-lea) Ghica . Toţi aceşti domnitori au domnit în ambele principate o dată sau de mai multe ori. Grigore Ghica (al II-lea.) a murit tragic (decapitat la Iaşi de către trimisul special al sultanului otoman, supărat pentru că acesta protestase pentru cedarea de către Imperiul Otoman a Bucovinei către Austria .
Din acest Grigore Ghica al III-lea au rezultat cele două binecunoscute mari ramuri boiereşti ale ghiculeştilor (cea valahă şi moldovenească) .
Dacă ramura din Muntenia se trage din Dimitrie (1758-1803), fiul lui Grigore Ghica (al III-lea.) apoi ramura Ghika din Moldova se trage din Ecaterina măritată Sulgeoglu (sora lui Grigore Ghica) a cărei fii (nepoţii lui Grigore Ghica al III-lea), Gheorghe şi Costache au dat naştere celor două cunoscute subramuri ghiculeşti a Moldovei care şi-au schimbat numele în Ghika cu „k” spre a se deosebi de ramura valahă a ghiculeştilor .
Din căsătoria lui Costache cu Maria Cantacuzino-Deleanu, a rezultat ramura care a dat pe Grigore Ghika (al V-lea) care a domnit în Moldova între 1849-1857, şi celelalte subramuri, Ghika – Comăneşti, Ghika - Deleni, Ghika - Şerbeşti, Ghika - Budeşti, Ghika - Trifeşti, Ghika - Kefal şi Ghika – Brigadier care au trăit în Moldova veacului al XIX-lea.
Familia ghikuleştilor din Moldova, dar şi cea din Valahia s-a dovedit de-a lungul timpului mari patrioţi, conducători înţelepţi şi eficienţi şi demni de toată stima, s-au considerat şi s-au comportat ca români deşi domnitorii Ghica dinainte de 1821, s-au impus în principate pe filieră fanariotă .
Un ultim reprezentant al acestei mari familii cu adevărat celebre şi emblematice pentru ţările române, a fost vrednicul de pomenire, monseniorul Vlademir Ghika, tot un urmaş al ghikuleştilor moldoveni, născut în 1873 la Constantinopole şi mort la 17 mai 1954 în închisorile comuniste (la Jilava), ca martir al credinţei creştine (romano-catolică), acesta astăzi fiind în curs de sanctificare de către Vatican .

Familia boierescă Kogălniceanu Pe primul strămoş cunoscut al familiei, îl aflăm lo finele veacului al XVII-lea., acesta fiind Sandu Kogălniceanu originar de la Kogâlnic (Basarabia). Fiul lui Sandu Kogălniceanu era în 1730 vel-căpitan şi apoi vel-pitar prin 1735. În 1763, un Nicolai (Kogălniceanu) era pitar la visterie .
La 10 octombrie 1766, îl aflăm pe Enache Kogălniceanu (fiul lui Vasile), cunoscutul cronicar, spătar şi vel-stolnic. Constantin Kogălniceanu frate cu Enache fusese medelnicer, visterie (1758-1861) în timpul lui Ioan Callimachi, apoi stolnic şi serdar la Chişinău înainte de 1785. Alţi urmaşi ai kogălnicenilor au avut diferite dregătorii precum Ioan Kogălniceanu, jicnicer şi vornicel, Ilie Kogălniceanu care a trăit între 1787-1856 a fost căminar, agă, postelnic etc.
Cel mai cunoscut din familie a fost Mihail Kogălniceanu (1817-1892), cu studii în Germania, care fusese aghitant domnesc pe vremea lui Mihalache Sturdza, istoric de frunte şi profesor la Academia Mihăileană, scriitor participat la mişcarea revoluţionară de la 1848 şi mare unionist, mare orator şi om politic, membru al divanului ad-hoc, ministru de interne, de externe şi prim ministru .
Avusese doi fii şi fiică şi anume: Constantin, născut în 1855, fost deputat şi consul al României la Ismail, Vasile Kogălniceanu, născut la 1863 fost deputat, ziarist etc. şi o fată pe nume Lucia, mare figură a Moldovei celei de a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea .

Familia boierească Hrisoverghi este o veche familie din Moldova, după unele păreri ar putea fi de origine grecească, dar nu a fost nedovedită .
Prin 1602 este pomenit un strămoş Hrisoverghi, pârcălab de Neamţ, împreună cu boierul Vasile Codrescu. Pe la 1700, în timpul celei de a doua domnii a Ducăi Vodă, era membru al divanului marele comis Manolache Hrisoverghi. Acesta avusese un fiu, pe Enache Hrisoverghi, devenit stolnic care avusese trei fii care au fost :
Alexandru ajuns spătar, Grigore, postelnic şi proprietar al moşiei Deleni şi Nicolaie mare vornic al Moldovei prin 1816. Acest Nicolaie căsătorit cu o Rosettească a avut şi el trei urmaşi şi anume :
Pe vornicul Vasilică Hrisoverghi, pe Alecu Hrisoverghi (1811-1837) poet talentat şi traducător din autori francezi (despre care vom mai aminti în următoarele pagini şi pe Manole Hrisoverghi căsătoriat cu fiica lui Şubin, nepoata lui Grigore Vodă Ghika, fost şi el mare vornic .
Ultimul reprezentant al familiei, a fost Manoil Hrisovergh, decedat în anul 1899 fără urmaşi pe linie masculină. Acesta avusese doar o fiică pe nume Maria .

Familia boierească Racoviţă este o veche familie boierească cu origine moldovenească, cunoscută întăi cu numele de Cehan, încă din secolul XV, unde s-a distins în războiele lui Ştefan cel Mare, primind drept răsplată moşii, pe care familia le-a stăpănit .
Constantin Sion ne informează că străbunii familiei se numeau Cehan, dar că numele de Racoviţă provine dintr-o poreclă, căci strămoşul său, (fiul lui Petre Cehan) s-a născut când părinţii săi Petre şi Ileana, se aflau pe drum în bejenie, astfel mama sa l-a născut în „fundul Racovei” (jud. Vaslui), iar pentru pomenirea situaţiei a fost botezat „Racoviţă”. Acest Racoviţă, a dat naştere unei noi şi mari ramuri a familiei Cehan, dar care s-a numit Racoviţă-Cehan şi apoi doar Racoviţă. Petre Cehan se află înmormântat alături de soţia sa în biserica ctitorită de ei (Sfânta Precista) de la Boldeşti-Neamţ, iar fiul său, primul Racoviţă la mănăstirea Dobrovâţ, după ce fusese logăfăt la 1634 şi mare logofăt la 1653 .
Racoviţă-Cehan a avut doi fii Ion (Ioniţă) şi Nicolaie ambii cu numeroase demnităţi boiereşti de-a lungul timpului. Din ramura lui Ion au rezultat şi cei trei domnitori Racoviţă Mihai şi fii săi Constantin şi Ştefan Racoviţă, plus ramura valahă a familiei .
Mihai Racoviţă a domnit de trei ori în Moldova şi de două ori în Valahia (cam 17 ani), Constantin a domnit de patru (câte două ori în fiecare principar românesc) iar Ştefan a domnit şi el o dată în Valahia .
În timpul domniei lui Grigore Ghica (pe la 1727) marele vornic Radu Racoviţă (1708-1762) va fi numit vel-jicnicer, tatăl va fi confirmat său ca hatman iar cumnatul său (Bogdan) va fi numit medelnicer, ca apoi (acelaşi Radu Racoviţă) să fie numit în funcţia de mare încredere de staroste de Cernăuţi .
Sub Ion Mavrocordat, la 1743 devine mare vistier al Moldovei. Pe fratele său Dumitraşco Racoviţă stabilit în Valahia, unde se va dezvolta o altă ranură a racoviţeştilor îl aflăm pe la 1782 mare vornic, la 1775 mare logofăt, iar un fiu al său Dumitraşco (sau Dumitrache), mare paharnic la 1783 şi la 1814 mare vornic al Valahiei sub Vodă Caragea .
Ştefan Racoviţă Voievod fusese principe al al Valahiei între 1764 şi 1765. Nepotul său Iancu Racoviţă s-a călugărit devenind părintele Meletie, devenit arhiereu la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, unde prin osârdia lui Mihai Racoviţă şia sa s-a înfiinţat prima bolniţă din Iaşi .

Alt urmaş Gheorghe Racoviţă, născut în 1839, politician şi mare proprietar la Iaşi, l-a avut fiu pe Emil Racoviţă (născut la 1868), mare speolog, ajuns doctor în ştiinţe, cunoscut mai ales prin participarea la cunoscuta expediţie de explorare antarctică efectuată cu nava Belgica în 1897 .
Dacă ramura lui Ioniţă se pare că nu mai are urmaşi pe linie masculină, apoi ramura lui Nicolaie are urmaşi şi astăzi, astfel aflăm din genealogia Mona & Budu Florian Ghyka, că există de exemplu un urmaş Milan Mathieu, născut la 31 martie 2007 .

Familia boierească Rosetti Conform scriitorului memorialist Radu Rosetti în ale sale „Amintiri”, familia Rosetti (sau Ruset) se trage din Lascaros Rosseto, mare logofăt al patriarhului (de la Constantino-pol), atestat la 1629, când a semnat alături de patriarhul Chiril un act care atesta legitimitatea copiilor lui Radu Mihnea. El era căsătorit cu Bella, fiica lui Ioan Cantacuzino, agentul lui Mihai Viteazul la Ţarigrad .
Lascaris a avut doi fii : Constantin şi Antonie. Antonie a venit în Moldova şi care a devenit la 1675, domnul Moldovei. A fost conforun domn drept şi milostiv. A avut trei fii şi două fiice. Cei trei fii se numeau Alecu, Ioan şi Iordache. Din Ion (Ioan) se trag roseteştii din Ţara Românească şi din Alecu (Alexandru) se trag cei din Moldova, care au ajuns la o deosebită faimă. El a avut un fiu (cuparul Constantin) se pare fost marinar, cupar pe vremea lui Vasile Lupu (conform lui Dimitrie Cantemir în Istoria Ieroglifică), care trăise la Ţarigrad în mare vază şi a avut cinci fii. Al doilea fiu (Iordache), a ajuns în Moldova, unde a fost „stăpânul” acesteia timp de un sfert de veac (conform lui Radu Rosetti) .
Iordache şi fratele său Manolache au murit în Moldova la 1718, respectiv la 1717 şi de aici se trag două ramuri împortante ale roseteştilor din Moldova. Irina Buhuş soţia lui Manolache, a murit la 1713 fiind îngropată în biserica lui Ştefan cel Mare din Borzeşti pe Trotuş .
Familia Rosnovanu se trage tot din Roseteşti, primul dintre ei fiind Iordache Roset - Rosnovanu, supranumit de Ion Neculce „matca tuturor răutăţilor”, boier moldovean putred de bogat şi care la moartea sa la 1718, lăsa cea mai mare avere teritorială care s-a văzut vreodată în Moldova, „înmulţită cu japca”, conform celor prezentate de Radu Rosetti. Prin urmaşii săi : şase fete şi cinci băieţi s-au întemeiat familiile roseteştilor din Roznov, Soleşti, Bălăneşti, Ciorteşti şi Pribeşti .
Andrei este cel care întemeiază ramura Rosetti - Rosnovanu la Roznov (jud. Neamţ de astăzi) .

Familia boierească Sturza Familia Sturza (sau Sturdza), de fapt mai multe ramuri cu urmaşi comuni, este probabil cea mai vestită familie boierească a Moldovei veacului al XIX-lea., dacă nu din chiar ambele principate (Moldova şi Ţara Românească) .
De origine veche italiană, dacă ar fi să ne luăm după Octav Lecca că familia provine dintr-un Stroza, Stuzza etc. ajuns în secolul al XII-lea. pe meleagurile noastre cu ocazia cruciadelor sau dintr-un Sturdza aut Sturzelius (comes), care era pe la începutul veacului al XV-lea cancelar şi ambasador al curţii imperiale a Germaniei la dieta de la Varşovia, ori de origine pur moldovenească după Constantin Gane şi nu numai .
Au mai fost încercări de ale unor sturzeşti din veacul al. XIX-lea. de a încerca impunerea unei origini fanteziste a familiei, din conţii maghiari Sturzo (prin voievodul Turzo), nerecunoscută însă de comisia de specialitate imperială de la Viena, la care apelaseră .
În vremea lui Alexandru cel Bun, este menţionat în documente marele logăfăt Alexandru Sturza care făcea o călătorie la Constantinopole .
În vremea lui Alexandru cel Bun, este menţionat în documente marele logăfăt Alexandru Sturza care făcea o călătorie la Constantinopole .
Între 1546-1548, hatmanul Sturza (născut la 1490), este numit părcălab de Hotin, iar în 1552, devine mare portar al Sucevei, apoi hatman sub Iliaş Voievod, când este numit de polonezi „Sturza magnus Dacia procuratorus”. Fiul său Dumitru Sturza ajunge şi el mare vistiernic apoi hatman al Moldovei între 1613-1615 şi mare portar al Sucevei, dar fusese apoi decapitat de Ştefan Tomşa Vodă, după ce se revenise de la Istambul unde fusese împreună cu postelnicul Bou şi logăfătul Beldiman unde uneltiseră împotriva voivodului Moldovei .
Pe la 12 martie 1609 îl aflîm pe Kneazul Bărboi (Sturza) mare vornic al Moldovei .
Întreaga perioadă a evului mediu şi pînă la 1849, boierii sturzeşti din diferitele ramuri ale familiei sunt mereu prezenţi în istoria Moldovei, aceştia deţinând importante funcţii dregătoreşti, dar şi doi domni deasemenea foarte importanţi în istoria Ţării aceştia fiind Ioan Sandu Sturza, primul domn pământean de după fanarioţi (1822-1828) şi Mihail Sturdza un domn cu o neobişnuit de lungă domnie (aproape 15 ani), (1834-1849) foarte prezentă în diferitele documente (interne şi internaţionale) ale timpului, intens controversată, dar de un real progres pentru Moldova, care o domnit înţelept în vremuri foarte tulburi, dar care a fost considerat şi un campion al corupţiei în Moldova care avea „mare tradiţie” în acest sens. A existat şi o ramură muntenească a sturzeştilor dar care nu a ajuns la o aşa mare notorietate precum cea din Moldova, care se situa între cele mai importante familii boiereşti ale Ţării, precum Ghika, Balş, Beldiman, Cantacuzino şi Rosetti.
Deasemeni această familie, cu mari ramificaţii genealogice, a dat, afară de numeroşi dregători şi mulţi oameni de cultură, fiind mereu prezentă în istoria Moldovei şi apoi a României din vechi timpuri, până în perioada contemporană .

Comentarii

  1. +++edelveis

    In articol nu am gasit familia boiereasca Gane. De ce? Stiu, ca a existat asa familie de boieri si mi-ar fi interesant de unde provin si care este rolul lor in istoria Romaniei.

  2. Suceveanu Eugen

    Pentru ca nu a fost familie de mari boieri. Sigur este o familie boiereasca cunoscuta in istoria Moldovei. Alte vesti despre ea in viitor.

  3. Alex Marian

    Aici se vb. despre familiile de boieri din perioada târzie, mai mult de fanarioţi. Despre dinastii ca Drăgoşeştii şi Bodgăneştii, descălecători din Maramureş şi fondatori ai Moldovei...în episodul următor. :)

  4. Anonimus

    WOw...este mult prea lung...nu sta nimeni sa il citeasca mai...inceark sa il faci mai scurt ca sa ai cv vizitatori:) El este bun asa...:D bv

  5. jhon

    e o scurta trecere in istorie dar nu are corespondenta cu ce mai este astazi,e cam incomplet mai trebuie insistat

  6. Carmen DUMITRESCU

    Deosebit de documentat acest articol.
    Ma intereseaza in special fam. Calimaki.
    Am ceva documente, fotografii ale Catincai Calimaki- Papadopol, casatorita cu postelnicu Costache Pantazoglu si ale urmasilor sai. Din cartile studiate nu pot discerne ascendentii acesteia. Documentele sunt contradictorii. (Chiar in acest articol se specifica faptul ca boierii Calimaci au dat 3 domnitori, apoi ca au dat 4 domnitori)
    As fi deosebit de recunoscatopare daca ati gasi ceva documente .
    Va asigur de o buna cooperare si va multumesc pentru articolele deosebite pe care le publicati

  7. Cristina Cottescu Vendelsen

    Buna ziua ,ce stiti de familia Cottescu? Lipsesc cu desavirsire din listele Dv. Este drept ca sunt boieri munteni. Unde putem gasi informatii despre ei? De asemenea pun aceeasi intrebare despre familia Sendrea, care si ea lipseste.
    Cu cele mai bune ganduri
    Cristina CV

  8. dumitru usurelu

    Toata stima domnule Suceveanu.Pentru o monografie a fostului judet Putna,actualul judet Vrancea,caut de ani buni date despre dr.Constantin Mancas ce a detinut proprietati in acest judet.Ma intereseaza latura familiei sotiei Mancas Elena, fiica lui Sendrea C. Alexandru si a Profirei Sendrea,daca acestia sunt descendenti ai familiei boieresti Sendrea.Multumesc .

  9. ares

    Frectie acest articol.
    Peste tot pe unde caut nume de familii boieresti din Moldova..dau numai de 5 nume mari si late. Se vede nivelul vostru de cultura prin renumitul copy-paste.
    Deci in intreaga istorie a Moldovei au fost 5 familii boieresti,nu?:)
    Amice,asta de ai scris articolul,vezi ca-ti scapa si ceva conti printre degete, care au detinut pana la un sfert din teritoriile moldovei actuale.

  10. ares

    Ca informatie de start iti sugerez sa cauti detalii despre familia Karavasile (cu multe alte derivatii ale numelui) care au fost pana si in Duma Basarabiei cat si cu proprietati mari in Romania.

  11. Suceveanu Eugen

    Nu am pretentia ca cele scrise de mine sunt noutati de valoare stiintifica. De altfel sunt doar un pasionat de istorie (amator), cum ar trebui sa fim cu mult mai multi în ponderea populatiei, iar nu un istoric consacrat. Nu mai zic că pasiunea mea pentru istorie şi nu este nici prea veche, caci timp pentru materiaizarea acesteia, am început să am abia în ultimii ani (după pensionare).
    Privitor la boieri, se poate considera valabilă o expresie (cam nouă) "cine nu figurează prin documente nu prea... exista".
    Asa-zisii conţii din Principate, de fapt nu existau ci doar se declarau ei aşa (prin comparare), caci rangul pe care-l puteau acorda domnitorii, nu exista, deci ei nu erau conţi sau baroni ai acestui pamant. În Transilvania, Bucovina sau Basarabia era desigur altceva, titlul le era acordat de cancelaria Imperială de la Viena, respectiv cea de la Petresburg. Mai mult decat atat, după 1860 s-a cam terminat cu rangurile nobiliare în Europa, ele ramaseseră doar onorifice înainte de a dispărea definitiv.
    Oricum nu sunt în competiţie cu dvs. care puteţi fi un profesionist în materie, sau cel putin un amator dintr-o categorie superioara.
    Vă multumesc pentru recomandarea cu privire la Karavasile, de care voi ţine seama.

    Eugen Suceveanu

  12. Măneanu Varvara Magdalena

    Mie mi s-a părut utilă lucrarea Dumneavoastră. Mi-ar trebui mai multe date despre Dimitrie Cantacuzino Pascanu, rudele lui soţie, copii, moşiile stăpânite. Îmi trebuie datele pentru identificarea originii unui obiect de muzeu provenit din nordul Moldovei. :)>- :)>- :)>- :)>-

  13. Suceveanu Eugen

    Filantropia boierilor moldoveni Multe lucruri urâte s-au spus despre boierime în general, omiţându-se însă faptul că aceşti boieri blamaţi pentru lăcomia lor, pentru lipsa de iniţiativă economică, pentru viaţa de huzur şi cheltuielile extravagante, aveau între rândurile lor şi destule persoane care s-au dovedit suflete caritabile şi care conştienţi că bunăstarea de care se bucurau, nu era rezultatul meritelor lor, ci al proniei divine, sau cel mult al hazardului, iar existenţa nefericiţilor din preajmă reprezenta chiar piatra de încercare pe care le-o punea în cale Dumnezeu pentru a-i verifica şi a le oferi şansa mântuirii.
    Astfel unii boieri au renunţat la cheltuirea fără discernământ a mari sume de bani într-un lux orbitor şi deseori inutil, precum petreceri şi călătorii interminabile, jocuri de noroc, ori zidirea de construcţii inutile şi au finanţat în schimb activităţi filantropice care i-au adus în memoria contemporanilor şi mai ales a urmaşilor, dar care şi-au câştigat în primul rând „comori” în ceruri după cum i-a îndrumat conştiinţa şi biserica.
    Păcat însă că aceşti boieri au fost puţini, activitatea filntropică în Principate nefiind privită ca o ideie demnă de prea mare respect, încurajată fiind doar de biserică, motiv pentru care daniile boierilor se limitau de obicei la contribuţii pentru construcţia şi întreţinerea bisericilor, socotind că astfel îşi puteau spăla păcatele şi asigura o conştiinţă curată, de bun creştin.
    Totuşi au existat boieri, care influienţaţi de propriile suferinţe sau chiar din reale sentimente caritabile, s-au dovedit a fi cu adevărat aplecaţi asupra suferinţelor semenilor pe care să-i ajute efectiv.
    Aici putem menţiona câteva cazuri de boieri ieşeni care s-au remarcat ca mari şi dezinteresaţi filantropi, între care:
    - familia boierească Racoviţă care a inţiat ridicarea aşezămintelor bolniţei Sfântul Spiridon,
    - familia boierească Bosie care au donat o clădire bolniţei de la Sfântul Spiridon, alături de mari sume de bani. La această familie s-au adăugat multe alte familii boiereşti, care au contribuit substanţial cu importante donaţii la edificarea spitalului de la mănăstirea Sfântul Spiridon şi ale căror nume le putem găsi şi astăzi inscripţionate pe plăci din marmură încastrate pe zidurile unuia dintre imobilele care alcătuiesc complexul de clădiri ale spitalului. Astăzi clădirea găzduieşte Clinica Nr. boli de piele din componenţa Spitalului Clinic Nr. 1, Sfântul Spiridon din Iaşi.
    Desigur acestea sunt doar marile donaţii şi asemenea danii au putut face numai boierii foarte bogaţi. La acestea însă s-au mai adăugat daniile mai mari sau mai mici ale altor boieri sau negustori care s-au dovedit şi ei înclinaţi spre filantropie, precum cei vreo 20, ai căror nume sunt înscripţionate pe plăcile de marmură încastrate în zidurile unei vechi clădiri a Spitalului, care merită menţionate, ele cuprinzând mai ales domnitori şi dregători domneşti precum de pildă soţii Ecaterina şi Dimitrie Suceveanu (paharnic) care au donat pentru eforia spitalului aproape 500.000 lei, sumă imensă pe timpurile acelea, având în vedere că nu era un om avut fără mari resurse financiare.
    Lista ctitorilor ai căror nume au fost inscripţionate pe plăcile din marmură (de sub ferestre) cuprinde următoarele nume: clucerul Ioniţă Roset - 1768, Matei Ghika Voievod - 1755, Constantin Cucoranu - 1799, Elena Cantacuzino spătăreasa - 1760, Grigore Ghika Voiedod-decapitatul - 1765, Ioanichie episcopul Romanului-1769, Ion teodor Calimach Voievod - 1760, Constantin racoviţă domnul Moldovei întemeitorul „Casei Sf. Spiridon” - 1757, Arhiereul Meletie Simion Racoviţă fost egumen al mănâstirii Sf. Spiridon - 1862, Alexandru Moruzzi Voievod - 1804, Dimitrie Suceveanu - 1879, Ecaterina Suceveanu - 1879, Elisaveta Văduva - 1869, Maria Holban - 1844, Maria Cevinov - 1892, Dimitrie Galiana - 1902, Maria Timuş - 1862, Florea Mavrodin - 1889, Mihăiţă şi Lascarache Mihalache - 1855, Scarlat Palade fiul hatmanului Constantin Palade 1837 şi al domniţei Ralu Callimachi.
    - familia boierescă Cantacuzino Paşcanu (soţii Dumitrache şi Pulcheria) care au fundat Spitalul Cantacuzino-Paşcanu din Iaşi (din cartierul Tătăraşi).
    Datorită unui eveniment tragic petrecut în familia Cantacuzino-Paşcanu, care a tulburat-o pe boieroaica Profira Cantacuzino, care-l pierduse pe Dincă, un băiat foarte deştept, ultimul urmaş (nelegitim) al soţului său şi pe care-l iubea ca pe propriul fiu, ce-i amintea de fostul său soţ la care ţinuse mult. Astfel Profira distrusă sufleteşte, cedează o parte a averii sale, spitalului Sfânta Treime, instalat într-un fost conac din Tătăraşi (palatul de vară al familiei), după care se retrage la mănâstire, unde nu mai trăieşte mult. Evenimentul a avut ecou şi la domnie (domnitor Grigore Ghika) care legat de eveniment, emite a 27 noiembrie 1855 un ofis de dezrobire a ţiganilor de pe moşiile boiereşti, cu despăgubire, căci Dincă ţiganul era fiiul nelegitim al fostului logofăt Dumitrache Cantacuzino - Paşcanu .
    - domnitorul Grigore Ghika (al treilea) cel care a adus apa potabilă în Iaşi la cişmele publice de la Golia, Sfântul Spiridon ş.a.,
    - domnitorul Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei, născut la Botoşani, săvâşeşte o nouă faptă generoasă, cumpărând în 1851 casele Codrescu (sau Başotă), pentru a dona Eforiei Botoşanilor. Actul de donaţie se găseşte în original, la Arhivele Statului din acest oraş.
    - şi tot domnitorul acelaşiGrigore Alexandru Ghika, a care a cedat palatul din uliţa Goliei, moştenit de la tatăl său în care a înfiinţat un orfelinat „Orfanotrion”, pentru copii străzii şi aşezământ de moşit copii abandonaţi, devenit apoi una dintre clădirile Spitalului de Obstretică şi Ginecologie din strada Cuza Vodă. Amplasat pe fosta uliţă a Goliei, astăzi Cuza Vodă, palatul ca şi alte edificii de aceeaşi factură, fusese la timpul său înconjurat de vaste grădini şi ziduri ca de cetate şi găzduise numeroase evenimente plăcute, precum, petreceri boiereşti, baluri fastuase sau reuniuni politice.
    Acest palat al fostului lofgofăt Alecu Ghika, care primise renumele de „Palalat al Speranţelor”, căci aici mai ales, se întruneau tinerii unionişti ai primei jumătăţi a veacului XIX, care criticau politica conducătorilor Moldovei, motiv pentru care domnitorul Ţării (Mihail Sturdza) numise ironic acest palat „Palatul Mincinoşilor”.
    Palatul rămas moştenire fiului său Grigore Ghika, după decesul bătrânului logofăt, acesta îl donează în anul 1852 comunităţii Iaşului, alături de o mare sumă (13.000 de galbeni), printr-un ofis domnesc semnat de acesta pentru a se întemeia cel dinăi aşezământ de moşit şi de creştere a copiilor străzii (erau şi pe atunci) denumit: ORFANOTROFION sau „Institutul Gregorian” .

    - primarul Scarlat Pastia, care a donat o suprafaţă mare de teren în cartierul Tătăraşi pentru înfiinţarea celebrului cimitir de mai târziu „Eternitatea”.

    Olga Sturdza urmaşă (la începutul veacullui XX), a unor mari şi celebre familii boiereşti, care, a încercat să spele „păcatele înaintaşilor”, făcând întreaga viaţă, mari şi numeroase acte filantropice între care: donarea clădirii conacului său de la Miroslava pentru a găzdui Şcoala de Agricultură, împreună cu o întinsă suprafaţă de teren şi fostul palat de vară al lui Ioniţă Sandu Sturza de la Copou-Breazu, pe care-l transformă deasemeni în aşezământ social, apoi într-o altă şcoală agricolă.
    În anul 1820, Olga M. Sturdza, preşedintele "Societăţii Orfanilor de Război", cumpără proprietatea fostului domn I.S. Sturza din Copou-Breazu, pe care o oferă cu dărnicie comunităţii, unde iniţial se înfiinţează prima şcoală de îndreptare pentru copii din România (şcoală de corecţie), apoi o şcoală agricolă care de atunci şi până astăzi a funcţionat permanent ca şcoală agricolă. În primii ani de existenţă a şcolii agricole, aceasta a funcţionat ca şcoală de ucenici, transformându-se din 1960 în Şcoala Tehnica Agricolă, iar apoi în Şcoala Vocaţională Agricolă de Ucenici urmând ca între 1960 - 1966 să funcţio-neze ca Centrul Şcolar Agricol Iaşi, iar astăzi Grupul Şcolar Agricol "Vasile Adamachi".
    In anul 1919, principesa Olga Sturdza a cumpărat fostul Palat Sturdza, (una din cele două clădiri care
    găzduiesc sediul TVR Iasi), pentru Societatea Naţională Ortodoxă a Femeilor din România, filiala Iaşi. Aceasta societate se afla sub tutela Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi avea ca activitate colecte pentru binefacere, acţiuni de educaţie şi cultură. Apoi, în această clădire a funcţionat apoi Liceul Ortodox de Fete, sub patronatul acestei organizaţii, dar în anul 1948, imobilul este naţionalizat de către regimul comunist, trecând în proprietatea statului şi societatea desfiinţată .
    Grupul Şcolar Agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava, îşi află originea în Institutul de Educaţie pentru Fiii de Nobili, deschis la Miroslava la 24 octombrie 1831, în palatul marelui boier moldovean, Vasile Beldiman, situat pe un "deal romantic", aşa cum îl prezintă în cartea sa"Tainele inimii", Mihail Kogălniceanu, elev al primei promoţii. În acest Institut, se poate afla începutul învaţământul agricol din Moldova, întrucât printre cursurile ce se predau aici, la mare cinste, având în vedere ca elevii erau toţi fii de mari moşieri, era Istoria naturală în care plantele sunt grupate şi studiate după sistemul agronomic filotehnic şi nu după cel propus de biologie .
    În februarie 1917, principesa Olga M. Sturdza înfiinţează în vechiul palat boieresc de la Miroslava, o şcoală pentru orfanii ai căror părinţii au murit în război; şcoala devine astfel nucleul model al noii "Societăţi pentru Ocrotirea Orfanilor din război" care în final va avea 270 de instituţii similare în toată România, care vor adăposti şi instrui aprox. 340.000 de orfani.
    În anul următor, principesa Olga Sturdza, pre-şedinta „Societăţii Ocrotirii Orfanilor de Război”, cumpără de la familia Mavrocordat, ve-chiul palat de pe vremuri al lui Vasile Beldiman, unde înfiinţează în anul 1919, un orfelinat şi o şcoală cu profil agricol şi profesional. După ani (în 1946), Olga Sturdza palatul, terenul agricol (peste 200 de ha), parcurile şi toate dependinţele, acestea trecând în proprietatea şcolii agricole.
    În august 1948, ca urmare a reformei învăţământului, Şcoala agricolă a fost reorganizată şi se va redenumi „Şcoala Profesională Agricolă” care şi-a desfăşurat activitatea până în anul 1974, când la 1 septembrie se înfiinţează „Liceul Agricol Miroslava”.
    De menţionat că această clădire (palatul de vară Beldiman), găzduise şi pe vremea lui Mihail Sturdza o vestită şcoală de agricultură pentru fii de boieri şi unde a studiat între alţii M. Kogălniceanu şi Dimitrie Sturdza.

    Fostul mare boier, hatmanul Anastasie Başotă, care donează la 1838 averea sa pentru a se înfiinţa celebra şcoală (liceul) de la Pomârla pentru copii săraci. Anastasie Başotă, cel care a infiintat prima şcoală sătească particulară din Moldova (1838), precum şi Institutul care îi poarta numele, s-a născut la 22 ianuarie 1797 şi a decedat la 30 decembrie 1869. El a lasat, prin testament, dispoziţie ca jumatate din moşiile sale, 3.385 de hectare de teren arabil şi 2.738 hectare de pădure, aflate pe teritoriul comunelor Pomârla, Popeni şi Călugăriţa, din judeţul Botoşani, dar şi pe actualul teritoriu al Ucrainei, să fie folosite pentru înfiinţarea unor institute, unde să înveţe copii ţaranilor săraci din zonă. Institutul şi-a desfăşurat activitatea până la sfârşitul celui de-al Doilea război mondial, fiind transformat apoi în Casa de copii şcolari. Vreo 150 de hectare arabile şi 1808 hectare de pădure, erau exclusiv moşia şcolii.
    Boierul, când şi-a lăsat testamentar toată averea constând în bani şi terenuri, unei fundaţii cu acest scop, aceste resurse urmau sa fie gestionate de şase executori testamentari, plătiţi foarte bine, care trebuiau să facă fundaţia să funcţioneze. Acei oameni, dacă ar fi întâmpinat greutăţi sau s-ar fi aflat în imposibilitate, şeful statului ar putea prelua prerogativele respective, conform dorinţei de suflet a boierului. Menirea de bază a liceului, era pentru a funcţiona pentru acei copii de ţărani săraci, care altfel nu aveau alta şansă de a studia.
    După cel al lui Golescu, din Argeş, acesta este primul liceu din mediul sătesc, din nordul Moldovei, construit pentru copii de ţărani săraci de pe moşii, care nu aveau posibilitatea de a frecventa alte şcoli. Din anul 1998 s-a reânfiinţat liceul din Pomârla. Conform datelor istorice ale şcolii,“la Liceu, profesorul de franceză era adus din Franţa, cel de germana, din Germania”.
    Tot familia Başotă, a construit pe lângă liceul care era numit “Institutul Başotă” şi biserica “Tuturor Sfinţilor” din localitate şi în plus a fost unul dintre finanţatorii Parcului Copou din Iaşi.
    In articolul XX al actului este prevăzut: „La cazul de neînţelegere sau de nedumerire asupra vreunei cesiuni, d-nii. esecutori testa-mentari prin raporta voru supune casulu şefului Statului Românu, şi Maria Sa carele este sprijinulu aceloru de binefaceri, nu va refusa ca omu privatu de a decide, si decisiunea sa va fi considerata ca a mea proprie”, iar la articolul XXI: „La cazul de retragere a vreunui din esecutorii testamentari numiţi de mine, sau la cazu de moarte, ceilalţi vor raporta şefului statului pentru ca să chibzuiască şi să numească o altă persoană demnă de această misiune”. Numai ca acest lucru nu s-a întâmplat iar executorii au redactat testamentul, în ciuda tuturor problemelor pe care le-au întâmpinat.
    În 1870, la un an dupa moartea boierului, executorii testamentari au şi intrat în posesia banilor, dar cu toate acestea, a mai durat încă opt ani până ce aceştia au reuţit să pună pe picioare funcţionarea Fundaţiei.
    Anastasie Başotă a fost înmormântat în pridvorul bisericii pe care a ctitorit-o în Pomârla şi unde se poate admira (spre apus) o pictură, reprezentând o scenă de familie şi unele informaţii despre activitatea sa. La biserica pe care a construit-o, fostul hatman s-a ocupat personal de toate amenajările, clopotele de pildă fiind comandate la Kiev.
    Actele filantropice al boierilor Moldovei nu s-au oprit însă aici. Trebuie menţionat că boierii moldoveni donau importante sume mănâstirilor şi bisericilor (din Iaşi şi din provincie), atât pentru reparaţii şi întreţinere curentă, cât mai ales pentru ctitorirea de noi biserici.
    Dar în afară de bisericile şi mănâstirile Iaşului la care boierii donau mari sume, boierii moldoveni mai ctitoreau biserici pe moşiile proprii sau dacă acestea existau ctitorite de înaintaşi, atunci ei le extindeau ori construiau altele pe teritoriul altor moşii, astfel să-şi poată lega numele de măcar o biserică rurală. Din acest motiv majoritatea bisericilor rurale ale Moldovei, în special construite în înainte de 1850, sunt ctitorii boiereşti, fiind iniţial biserici-capelă din vecinătatea conacelor proprii, dar accesibile şi populaţiei satului, deci ţăranilor de pe moşiile proprii. În multe dintre aceste biserici, ori alături de zidurile acestora, odihnesc ctitorii şi familiile acestora. Astfel unde se mai află vreun vechi fost conac boieresc din veacurile XVIII şi XIX, aproape sigur trebuie să aflăm şi biserica fostei curţi boiereşti, iar dacă vechiul conac a dispărut, vom găsi cel puţin fosta biserică boierească, devenită biserică parohială, ori biserică de cimitir sătesc.

  14. Suceveanu Eugen

    Vedeti aici intr-un capitol dintr-o care a siubsemnatului cateva date despre Dumitrache Cantacuzino Pascanu a carui splendid palat proaspat renovat tronează la intrarea în bulevardul Copou (Carol I), Palatul a ajuns după Unire la fostul logofat Neculai Cozadinii, apoi la fratele sau Dimitrie (ambii veri ai lui Cuza Vodă), după care ajunge in proprietatea Statului Român.
    In Iaşi se mai află palatele Mihalache Cantacuzino Pascanu (Palatul Unirii) şi al lui Costantin Cantacuzino Pascanu (Casa Casatoriilor). Genealogia familiei Cantacuzino cred ca o putezi gasi pe Internet (pe Google tastati Arborele genealogic Cantacuzino)

  15. Măneanu Varvara Magdalena

    Am citit noile surse bibliografice din care am aflat multe amănunte interesante despre modul de viaţă al elitei societăţii româneşti din trecut, dar nu am găsit ce mă interesează pe mine. Date despre un boier, familie de boier ctitoră principală sau care a contribuit la ridicarea unei biserici la încep. sec al XIX în satul Rediu de Mitropolia Iaşi. Poate dacă Vă mai uitaţi în sertarele Dv. găsiţi şi pentru mine ceva. 8-| 8-| ;) :)>-

  16. eu

    hmm...dar numele de familie Coneac ??..se aseamana foarte mult cu conache..ar putea fi o ramura sau pur si simplu o derivatie?...as vrea sa aflu foarte mult..familia mea poarta acest nume, bunicii mei si strabunicii sunt toti moldoveni din judetul iasi..ce m-a facut sa cred ca ar avea o apartenenta de vreo familie veche de moldoveni este pamantul..au mostenit foarte mult pamant sunt foarte muncitori, corecti, si caracteristile fetei se remarca prin ochii oblici...am citit intr-un studiu antropologic ca caracteristica mai comuna sa zic asa a moldovenilor vechi ar fi ochii oblici (ochi de chinezoi:)))

  17. Adrian Grigoriu

    Domnule Suceveanu, sunt in tacuta admiratie. Va sunt recunoscator pentru inventarierea datelor istorice nestiind care ar fi importanta lor, dar desigur, vor fi o referinta utila.

  18. otto constantin

    Buna ziua , foarte frumos ce ati realizat , probabil v-a consumat ceva timp pentru aceasta prezentare . Stti cumva daca exista familia Gribincea? am impresia ca prin zona Bicazului , daca aveti vreo informatie v-as fi
    recunoscator , o zi buna :D

  19. Maria Ioana MICLESCU

    Unde este familia MICLESCU ? pacat ca nu pot sa va trimit ARBORELE GENEALOGIC, ca toate familiile de mai sus au legaturi de "rudenie" prin casatorii cu ei.

  20. Chiriac Oana

    Buna ziua. Foarte interesant si bine documentat articolul dvs., va multumim ca aduceti putina lumina pentru cei pasionati. Sunt interesata de familia Miclescu dar si de boierul Dan Alexandrescu (mosiile Hanesti, Guranda, jud. Botosani) despre care nu am gasit informatii. Daca ati gasi timp sa faceti lumina si in acest capitol v-as ramane profund indatorata.

  21. Anonim

    Multumesc domnul Suceveanu, imi place istoria romaniei, explicata intr-un mod curat si fara melodrama. Paste fericit, si succes in continuare.

  22. ionica stavarache/ iasi

    Buna ziua, vreau mai multe date despre boierul, omul de cultura si filantropul iesean, Vasile Adamachi. Sunt f. putine date despre el. A facut f. mult pt. iasi , Academia romana, si Universitatea Al. I.Cuza. Este data viata lui, si tot ce a dat, bani, carti... Dar putin. Ce se mai stie altceva despre el??


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile


Termeni si Conditii de Utilizare